Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, știi cât de important este să te prezinți cu un CV bine conceput, care să reflecte cât mai bine calitățile tale, să fie ca o oglindă care să te pună în valoare.

Atunci când depui un CV, este important să prezinți și o scrisoare de intenție, document care îți poate spori șansele de a obține locul de muncă la care visezi.
Înainte de a începe scrisoarea de intenție, trebuie să știi numele persoanei căreia i se adresează și funcția pe care o deține în compania la care dorești să te angajezi.
Scrisoarea de intenție trebuie să conțină și un antet, în care să îți scrii numele și prenumele, numărul de telefon și adresa de e-mail.
După aceste date, trebuie să treci numele și prenumele persoanei căreia îi trimiți scrisoarea, dar și funcția deținută în companie. Dacă nu reușești să afli aceste date, poți să treci doar numele companiei.
De reținut: aceste date trebuie scrise în partea din stânga sus a scrisorii de intenție! În primul paragraf, care urmează imediat după formula de adresare, trebuie să spui care este postul pentru care candidezi și cum ai aflat despre el. Apoi prezinți studiile și experiența în domeniul în care vrei să activezi. Trebuie să îți pui în evidență calitățile și abilitățile, astfel încât să convingi angajatorul că ești cea mai potrivită persoană pentru acest post. Spre finalul scrisorii de intenție, trebuie să îi scrii angajatorului că aștepți să fii contactat pentru un eventual interviu și să mulțumești pentru timpul acordat petrecut citindu-ți scrisoarea de intenție.
La final, trebuie adăugată formula de încheiere, numele tău și data.

Mai multe detalii despre cum ar trebui să arate scrisoarea de intenție găsești AICI!

Contractul de muncă part-time

Cei care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibili 8 ore pe zi, sau au deja un loc de muncă și își doresc un venit suplimentar, pot opta pentru un contract part-time.
Potrivit art. 103 din Codul muncii, salariatul cu fracțiune de normă (part-time) este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă. Durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, aşadar un contract part-time este definit prin prestarea activităţii sub norma întreaga de 40 de ore/săptămână, fără a fi specificată în lege o condiţie privind repartiţia fracţiunii de normă, care poate fi şi inegală.
Angajatorul poate încadra salariați cu fracțiune de normă prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp parțial.
Contractul de muncă part-time cuprinde, în afara elementelor prevăzute obligatoriu în Codul muncii, și durata muncii și repartizarea programului de lucru, condițiile în care se poate modifica programul de lucru, dar și interdicția de a efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora.
Mai multe detalii despre contractul de muncă part-time, ce este, ce spune legea și ce drepturi are angajatul găsiți AICI!

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.