Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că în ziua de 02 mai 2016, în jurul orelor 17:00-18:00, la un bar situat pe raza oraşului Frasin, persoana vătămată M.C.D. şi numitul A.I.A. au exercitat acte de violenţă de intensitate redusă asupra numitului Nergheş Vasilică-Tudor. Acest incident s-a produs pe fondul stării de ebrietate în care se aflau toate cele 3 persoane.
Deranjat de faptul că a fost agresat de cele două persoane, Nergheş Vasilică-Tudor i-a contactat pe prietenii săi Barfa Eugen-Adi, Paicu Nicolae-Iordan, Paicu Adi-Ilie, precum şi pe fratele său Nergheş Marian-Mircea, s-a întâlnit în cursul serii cu aceştia şi împreună au convenit să-i caute pe cei care l-au agresat, iar în cazul în care îi vor găsi să-i bată la rândul lor.
În jurul orelor 21:30, cei cinci s-au deplasat la un alt local din oraşul Frasin, în locul respectiv întâlnindu-se cu grupul format din persoana vătămată M.C.D. şi numiţii A.I.A., M.I. şi P.B. Aceştia din urmă au reuşit să fugă, iar în faţa agresorilor a rămas doar persoana vătămată M.C.D..
Persoana vătămată a fost lovită iniţial din spate cu toporul, a căzut, și a primit mai multe lovituri cu acelaşi topor în diverse zone anatomice, inclusiv în zona cranio-cerebrală. Profitând de faptul că victima nu se putea apăra agresorii i-au aplicat multiple lovituri cu corpuri contondente, cu pumnii şi picioarele.
Victima a suferit leziuni deosebit de grave, care au necesitat internarea acesteia la Secţia neurochirurgie a Spitalului judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi efectuarea unor operaţii complexe în vederea salvării vieţii.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Lasa un raspuns