Primăria și Consiliul Local Coșna organizează în perioada 2-3 septembrie 2017, ediția a XII-a a Festivalului Fructelor de Pădure.
Manifestările vor începe sâmbătă, la ora 9:00, cu diverse activități sportive precum un campionat de fotbal, unul de tenis, dar și activități pentru copii.
Duminică, la ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar la ora 13:00 este programată deschiderea oficială a festivalului. Primarul comunei, Gavril Pardău, va adresa un cuvânt de bun venit oaspeților și fiilor satului, apoi va premia cuplurile de aur din comună, dar și cele mai harnice gospodine. De la ora 14:00 va începe un spectacol folcloric, pe scena din Coșna urmând să urce Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de Grupul Instrumental „Crai Nou”, Domnica Dologa, Andreea Chisăliță, Ionuț Candrea, Mădălina Candrea, Dinu Robu, Ansamblurile Folclorice „Doina Dorului” din Vatra Dornei, „Poienița” din Poiana Stampei, „Coșnecuța” din Coșna, Grupul Folcloric al Asociației „Speranța” din Coșna și trupa Chihlimbar.


Festivalul Fructelor de Pădure este unul dintre cele mai așteptate festivaluri din Bazinul Dornelor. Îi așteptăm pe localnici și pe toți cei care sunt în zonă să petreacă alături de noi”, a declarat primarul comunei Coșna, Gavril Pardău.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.