La propunerea Ministerului Sănătățiiele, cele două spitale din Siret sunt în pericol de a fi închise. Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a precizat că va încerca să facă tot posibilul pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

Se pare că mai marii statului român, în frunte cu prim-ministrul României, nu fac nimic altceva decât să încurce sau să blocheze activități  care se desfășoară în condiții bune și foarte bune, precum și instituții care desfășoară activități imperios necesare comunităților locale.

Miniștri și secretari de stat, gândindu-se, cel mai probabil, doar la sumele  pe care trebuie să le asigure la buget, în vederea asigurării plăților pensiilor speciale precum și altor salarii babane pe care le încasează cei ce ne conduc, caută să distrugă economii locale și, de ce nu, și spitale.

„Voi face tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple”, a precizat primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.

De altfel, la nivelul întregului județ sunt prevăzute desființări de spitale, comasări, reducerea numărului de paturi, trecere la spitalizarea de zi,etc.

Potrivit edilului Adrian Popoiu, Primaria Siret are în evaluare două proiecte europene cu valoare totală de 3 milioane de euro care vizează, în principal, Spitalul de Boli Cronice Siret. 

„Suntem pregătiți să dezvoltăm spitalele din Siret, nu să le desființăm. Mă întreb: Au rămas guvernanții noștri fară bani și vor să facă economii pe spatele nostru, al siretenilor, închinzând cele două spitale? Înțeleg că economia duduie, iar banii la buget sunt tot mai mulți”, a precizat Adrian Popoiu.

În anul 2018 a apărut Masterplanul Regional de Servicii de Sănătate pentru periada 2014-2020, emis de Ministerul Sănătății. Potrivit primarului orașului Siret, cele două unități spitalicești vor fi închise din cauza unor responsabili din Minister care fac planuri pe genunchi, fără să observe care este realitatea din teritoriu.

„În draftul final, constatăm cu mirare, că la pagina 45 apare scenariul „horor” de restructurare propus pentru sectorul cu unități de spitalizare din județul Suceava. La orașul Siret, modificările propuse pentru cele două spitale sunt comice, utopice, halucinații fără perspective. Mai grav, scenariile arată foarte clar, și anume: că cele două spitale se vor închide”, a explicat Adrian Popoiu.

În ceea ce privește calitatea serviciilor medicale și investițiile făcute la cele două unități spitalicești, Adrian Popoiu a precizat că s-a investit mult în ramura sănătății, iar acțiunea Ministerului este nedreaptă.

„Eu mă mândresc cu cele două spitale din Siret. Ele asigură servicii medicale de calitate, iar infrastructura a fost modernizată pe fonduri de la bugetul de stat, bugetul local, sponsorizări și fonduri europene. De asemenea, au fost depuse încă două proiecte pe fonduri europene cu valoare totală de 3.000.000 euro pentru modernizare și dotare, aflate în momentul de față în evaluare”, a mai spus Popoiu.

În ceea ce privește Spitalul de Psihiatrie, edilul precizează că este singurul din țară care gestionează și implementează un proiect european de cercetare  în acest domeniu. De asemenea, și Spitalul Orășenesc Siret este unul dotat și bine administrat, iar închiderea acestuia ar face ca România să nu mai fie considerată un partener credbil al UE.

„Cum se poate închide Spitalul de Psihiatrie, care este considerat unul din cele mai performante și moderne spitale din țară. În momentul de față este  singurul  spital din țară care gestionează și implementează un proiect european de cercetare în domeniul psihiatriei.

Cum se poate închide Spitalul Orășenesc, unde, datorită adresabilității, listele de așteptare sunt de două – trei saptamani (balneo-fizio-terapie sau secția de paliative). Cum poți închide un spital care va implementa în perioada imediat urmatoare, proiecte de peste 3.000.000 euro. Cum ne va privi UE? Ca un prtener de Încredere? Azi accesezi fonduri UE și mâine închizi spitalul?”, se întreabă primarul Adrian Popoiu.

De altfel, edilul va participa, în data de 25 februarie,  la o întâlnire ce va avea loc la Iași, unde se vor discuta aceste aspecte. Cu siguranță la acea întâlnire vor participa și alți primari care se confruntă cu astfel de situații.

„Nu vom merge umili, doar cu „jalba în proțap” ci vom merge demni să apăram cu argumente, atât angajații celor două spitale, cât și eventualii beneficiari din Siret și împrejurimi, care vor fi nevoiți să se adreseze altor spitale”, a conchis primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.