Riki, fostul concurent din sezonul 9 Chefi la Cuțite, are o relație de iubire cu Bianca, o tânără bucovineancă din comuna Putna. De curând, tânărul bucătar a luat parte la prima ediție a Festivalului Culinar „Cătălin Scărlătescu”, eveniment desfășurat la Hanul Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc, unde a spus că intenționează să își urmeze aleasa inimii și să se mute în Bucovina.

Rikito Watanabe, pe numele complet, a fost unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți din cadrul show-ului culinar de la Antena 1. Preparatele și felul său de a fi au fost apreciate de concurenți și de telespectatori.

Iubita lui este cea care a făcut primul pas și i-a scris pe Facebook, așa cum a mărturisit fostul concurent de la Chefi la Cuțite.

„Deci suntem împreună de vreo șase luni, cam așa. Ne-am întâlnit pe Facebook prima dată, ea mi-a trimis mesaj mie și cam așa a început.

Ea este Bibi, este din Putna, Suceava. Avem o relație cu mult râs, dragoste, și mă corectează atunci când mă uit la alte fete. Câteodată mă joc cu focul eu.”, a scris Rikito Watanabe pe Instagram, la începutul anului 2022.

Cine este Rikito Watanabe, fostul concurent din echipa lui Sorin Bontea

 

Rikito Watanabe a intrat în echipa lui Sorin Bontea după ce i-a impresionat pe cei trei jurați la audiții. Tânărul a fost convins de Shoji Toshihisa să se înscrie la emisiune, el fiind un fost concurent din sezonul precedent Chefi la Cuțite.

Riki se află în România de peste opt ani și a învățat să gătească preparate tradiționale, dar și cu specific italienesc sau asiatic.

Fostul concurent a fost unul dintre cei mai apreciați ai sezonului nouă. Preparatele sale primeau întotdeauna note mari, iar ceilalți concurenți îl apreciau pentru felul său de a fi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.