Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în data de 8 februarie 2018 a fost semnat un proiect de 2,4 milioane de euro pe Programul Operațional Capital Uman, pentru înființarea unui Centru de excelență pentru instruirea personalului medical implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate în context transnațional inovativ.

De asemenea, Flutur a precizat și că a fost trimisă către Guvern o solicitare privind alocarea unei clădiri din vecinătatea DSP Suceava, în al cărei spaţiu ar urma să fie amenajat centrul de instruire a cadrelor medicale.

Proiectul se va derula pe parcursul a 36 de luni, în colaborare cu un partener Italian – Consorzio Italiano per la Ricerca în Medicina (C.I.R.M.) – Consorțiul Italian pentru Cercetare în Medicină. Acest consorțiu este o asociație non-profit, compusă în principal din parteneri publici și extins la partenerii asociați, înființat de companiile de sănătate, organismele științifice și partenerii tehnologici, pentru a promova cercetarea biomedicală, inclusive cercetarea privind organizarea serviciilor de sănătate, și să dezvolte, să pună în aplicare și să pună la dispoziție formarea la distanță (eLearning) și cursuri mixte, în domeniul ECM pentru cadrele medicale.

Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că unitatea pe care o conduce este una dintre puţinele unităţi spitaliceşti care au depus un astfel de proiect şi au accesat fonduri europene pentru instruirea resursei umane.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.