Pârtia Veverița din Vatra Dornei a fost sâmbătă, 24 februarie, martora unei cereri în căsătorie total diferită față de cele tradiționale.

Protagoniștii acestui moment, Emanuel Cubuzan și Claudia Mocanu, sunt doi tineri, pasionați de enduro, iar filmulețul cu fericitul eveniment a făcut senzație pe rețeaua de socializare Facebook, adunând mii de vizualizări.
Pentru inedita cerere, viitorul mire a fost sprijinit de cei de la Salvamont Vatra Dornei, iar regia evenimentului nu s-a încadrat deloc în tiparele tradiționale.
Simulând un accident, tânărul a fost coborât de salvamontiști pe o targă, iar iubita acestuia, speriată a îngenunchiat lângă el, moment în care, în loc de clasica întrebare „Vrei să fii soția mea?”, ea a fost întrebată „Vrei să fii endurista mea?” și a primit un inel.
Momentul cererii în căsătorie a avut loc chiar de ziua de naștere a Claudiei Mocanu, o zi pe care, cu siguranță, nu o va uita niciodată.

 

Sursa video: Facebook -Beatrice Juravle

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.