De anul viitor, actele de stare civilă nu vor mai fi completate de mână, conform unei ordonanţe a Guvernului. Aceasta prevede mai multe modificări pentru certificatele de naștere, căsătorie și deces.
Începând de anul viitor, din septembrie, actele de stare civilă, respectiv actele de naștere, de căsătorie și de deces, nu se vor mai completa manual, ca acum, ci vor fi tipărite pe formularele dedicate, potrivit unei ordonanțe apărute recent.
„Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie”, scrie, mai exact, în OG 26/2022, act normativ prin care au fost aduse modificări substanțiale Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
De asemenea, tot de atunci, exemplarul II se va întocmi numai în format electronic, atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.
Pe lângă această schimbare, OG 26/2022 va permite, tot din septembrie 2023, ca cererile privind actele civile să poată fi depuse la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie din țară, nu doar la cele din anumite orașe, ca acum.
În plus, ordonanța stabilește și că, dacă la declararea copilului părinții nu se înțeleg cu privire la prenumele acestuia, în actul de naștere se va înregistra prenumele din documentul emis de spital.
Pentru a respecta regulile stabilite la începutul lunii mai privind numărul maxim de prenume ce pot fi înscrise pe certificatul de naștere, în cazul în care în certificatul medical constatator al nașterii prenumele înscris are mai mult de trei cuvinte, în actul de naștere se vor înscrie doar primele trei, scrie antena3.ro.
Lasa un raspuns