Primul ministru Dacian Cioloş a participat, în prima zi a acestei săptămâni, la lucrările din plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea intitulată „Legislaţia electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetăţenilor”.

Ocazie cu care premierul Cioloș a declarat că „pregătirea alegerilor locale și parlamentare reprezintă una dintre cele mai importante priorităţi. Alegerile locale vin într-un moment în care cetăţenii au dat un semnal clar că au așteptări de la clasa politică. Este important și sistemul prin care se vor alege, decizia a fost luată anul trecut de Parlament, subiectul a fost repus în discuție acum, când strada a cerut două tururi. Partidele au dat semnale clare că nu își asumă organizarea alegerilor în două tururi. Organizarea alegerilor va fi făcută după deciziile date de Parlament. Vom organiza alegerile în mod nepărtinitor. În cele din urmă, fie că este vorba de o ordonanță de urgență a Guvernului sau modificarea legislaţiei, sunt măsuri care aduc Guvernul în fața Parlamentului. Guvernul nu poate modifica legislația fără acordul Parlamentului. Eu cred că aici ar trebui să se concentreze discuția, dacă este oportună modificarea, pentru că în discuțiile pe care le-am avut nu am văzut opinii ferme privind modificarea care nu trebuie să se facă prin culpabilizarea Guvenului. Am început campania privind votul prin corespondenţă.”
Părerile sucevenilor privind organizarea alegerilor locale sunt împărțite. Mulți își doresc să fie organizate două tururi de scrutin „pentru că așa ar fi mai cinstit” în timp ce alții spun că ajunge un singur tur pentru că „nu se mai flenduresc amar de bani”. Astfel, suceveanca Ariana Iacob ne-a spus că „politicienii știu că în două tururi iese cel mai apreciat, fie că vorbim de alegerea unui primar, a unui consilier local sau județean, dar nu-și permit toate partidele luxul de a accepta două tururi. Ăsta-i necazul mare! În fond unele partide, dar în special cei din PSD, nu fac decât să fugă de vot și implicit de oameni! De ce? Toți știm!”. Un alt sucevean, Iustin Pavăl, consideră că „soluția cu un singur tur de alegeri a fost aleasă atât pentru a putea fi evitată o confruntare directă, reală, cât și pentru a favoriza candidatul formațiunilor politice aflate «pe val» să spun așa.”

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.