Fostul deputat al României, Cezar Cioată, este noul director al Sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului.

Acesta a declarat pentru SuceavaLive, în prima zi de muncă în calitate de director, că lucrurile nu sunt simple, însă, atâta vreme cât va ocupa această funcție va lupta pentru continuarea activității acestei mine.

Directorul Sucursalei Suceava a mai amintit și de faptul că există licență de exploatare până în anul 2020, drept pentru care, până atunci nici n-ar fi normal să mai pomenească cineva de închiderea acestei mine.

Cezar Cioată a mai activat în Mina Crucea-Botoșanu ca șef al activității compartimentului electromecanic.

 

Comentarii Facebook