Am mai scris articole în care propun iubitorilor de cultură să se reîntoarcă la cărțile scrise, la universurile paralele descrise acolo deoarece, spre deosebire de tumultul media al zilei de azi, beletristica este un prieten de nădejde ce nu te lasă niciodată la greu.

Acest articol este scris despre literatura fantasy și despre una din editurile care publică titluri și autori de valoare internațională, anume Editura TREI.
Dacă celelalte edituri tipăresc ocazional lucrări valoroase ale genului, numita editură are un întreg program fantasy în cadrul căruia a publicat până acum, integral sau parțial, diverse lucrări foarte bune ale unor autori reputați. Dacă vom aminti numele unora dintre ei, Brandon Sanderson, Mark Lawrence, Michael A. Stackpole asta se datorează numai preferințelor noastre și nu înseamnă că ceilalți sunt mai puțin merituorii. Sigur că editura are și alte tipuri de cărți printre care o generoasă serie since-fiction dar acest articol este un îndemn la visare, la transpunerea în alte realități de unde putem reveni cu răspunsuri neașteptate pentru cele mai fierbinți probleme ale noastre.
Dacă unele romane existente acum în librării sunt părți ale unor serii ce urmează a fi continuate, altele sunt volume de sine stătătoare care vă vor încânta. Nu trebuie decât să vă lăsați purtați în lumile închipuite de autori și să acceptați realitățile lor pentru a vă bucura de o lectură plăcută, uneori palpitantă, alteori filozofică dar mereu atractivă. Ca să nu nimeriți unul din titlurile aparținând uneia dintre serii, care vă va lăsa tânjind după continuare vă recomand să cumpărți ciclul Născuți în ceață al lui Brandon Sanderson, din care tocmai a apărut ultimul volum al trilogiei sau Talion-Revenantul lui Stackpole, o carte într-un singur volum. Acelora dintre dumneavoastră cărora le plac poveștile bine scrise, le prezic că se vor întoarce în librării pentru a achiziționa și restul de titluri publicate de Editura TREI- Fantasy.
Pentru fanii genului, dacă doresc o referință de calitate, cred că numai seria Demon al lui Peter V. Brett publicat de cei de la Nemira este de același nivel cu titlurile celor de la TREI. Consider că sunt din ce în ce mai mulți oameni pe care nu-i interesează crimele, violurile și bătăile prezentate drept știri de mare interes la televiziunile publice și care s-au săturat de aceleași mutre seară de seară care să le spună ce și cum să gândească. Cred că e de preferat să visăm frumos dacă realitatea este așa de urâtă încât dorim să scăpăm de ea. Poate că amintindu-ne ce înseamnă în realitate frumosul din poveștile fantastice, vom încerca să-l altoim pe realitatea barocă a începutului de mileniu. Dacă am uitat care sunt valorile reale ale umanității, poate că le vom redescoperi la alte umanități, ficționale, dar nu mai puțin reale dacă le acceptăm ca posibile
Istoria omenirii face referiri la ființe fantastice, la magi și eroi, de ce să nu le dăm o șansă să revină, chiar și beletristic în viața noastră? Poate ne-am săturat de ”modele” pescuite dintre fotbaliști și maneliști și vrem să ne întoarcem, măcar citind, la vremea când puteam schimba lumea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.