Marți, 26 mai, polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava în cooperare cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la o societate comercială din Valea Moldovei, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.
Potrivit IPJ Suceava, cu ocazia verificărilor, echipa de control a constatat faptul că societatea comercială a expediat cantitatea de 208,14 mc cherestea rășinoase cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală.
De asemenea, s-a constatat faptul că societatea sus-amintită nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru și operează în mod eronat datele in aplicația informatică.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale, aplicându-se 3 sancţiuni contravenționale în valoare de 7.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 208,14 mc cherestea rășinoase în valoare de 149.652,66 lei.
Lasa un raspuns