În ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată, care au afectat o suprafață de peste 16 hectare. Pompierii militari suceveni, sprijiniți de serviciile voluntare, au intervenit în localitățile Straja, Iacobești, Arbore, Horodnic de Jos și Cajvana.
La Straja, au ars vegetație uscată și arbuști de pe o suprafață de 3,5 hectare, fiind pus în pericol fondul forestier aflat în apropiere.
În localitatea Iacobești, a ars vegetația uscată de pe aproximativ 20 de morminte din cimitirul satului, pe o suprafață de 5.000 mp, iar în comuna Arbore, au ars aproximativ 2.500 mp de vegetație uscată.
Suprafețele cele mai mari, afectate de incendiile de vegetație uscată, au fost în localitățile Horodnic de Jos (5 ha) și Cajvana (7 ha). Acestea au fost lichidate înainte ca flăcările să se propage la vecinătăți.
Incendiu de proporții la o locuință din municipiul Vatra Dornei
Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în municipiul Vatra Dornei.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul locuinței și interiorul a două construcții anexe, corp comun, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat la ora 14:20.
Au ars: acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunuri din interiorul celor două încăperi (generator electric, motofierăstrău, anvelope cu jante auto și diverse alte piese auto). S-au degradat pereții interiori și exteriori pe 80 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat trei construcții anexe.
Anexele unei gospodării din Dolhești, mistuite de flăcări
Militarii Punctului de Lucru Dolhasca și ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Dolheștii Mari, comuna Dolhești.
La sosirea echipajelor, ardeau două anexe, construcții corp comun, construite din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 1:05.
Au ars adăpostul de animale și bucătăria de vară, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, precum și circa 500 Kg de fân.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit, produs la un cablu electric defect, cu izolația deteriorată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat locuința proprietarului.
Lasa un raspuns