Astăzi, 20.11.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 9522 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 37 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 26 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 552 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 212 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 72 pacienți sunt în zona tampon și 268 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 212 pacienți diagnosticați Covid-19: 117 prezintă forme medii ale bolii, 17 prezintă forme ușoare, 60 prezintă forme severe, iar 18 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI, dintre aceștia 10 pacienți sunt ventilați.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 371 paturi libere din care 20 pentru pacienți Covid-19, 225 în sectorul Non-Covid și 126 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt 2 paturi disponibile pentru pacienți Covid. De asemenea sunt 28 ventilatoare libere, din care 17 pentru pacienții Covid-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 86 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 5 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 23 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 12 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 24 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați un număr de 19 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 376 iar totalul persoanelor suspecte de infecție cu noul coronavirus este de 86.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 83702, în ultimele 24 de ore fiind testate 700 de persoane.

În prezent se află în carantină 647 persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea în izolare la domiciliu se află 436 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 5 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 8 au câte un caz în evoluție, 32 au sub cinci cazuri în evoluție, 34 au sub zece cazuri în evoluție iar 35 au peste zece cazuri în evoluție.

În prezent în județul Suceava sunt 1762 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

În cursul zilei de 19.11.2020 polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 1005 persoane. De asemenea, au fost verificate 96 societăți comerciale Au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.

Acțiunile de verificare vor continua în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.