Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, în ultimele două luni și jumătate, la nivelul inspectoratului s-au înregistrat cinci victime, rezultate în urma incendiilor, respectiv patru persoane decedate și una rănită:

  • 15 noiembrie 2018: Incendiu casă de locuit în localitatea Vicovu de Jos, soldat cu decesul proprietarului, în vârstă de 88 de ani. Cauza probabilă: jarul căzut din soba cu acumulare de căldură;
  • 16 decembrie 2018: Incendiu casă de locuit în municipiul Câmpulung Moldovenesc, soldat cu decesul proprietarului, în vârstă de 51 de ani. Cauza probabilă: alimentarea defectuoasă cu combustibil (materiale plastice – PET-uri – și textile) a sistemului de încălzit (sobă cu acumulare de căldură);
  • 6 ianuarie 2019: Incendiu casă de locuit în localitatea Dolheștii Mici, soldat cu decesul proprietarului, în vârstă de 59 de ani. Cauza probabilă: jarul căzut din soba cu acumulare de căldură;
  • 7 ianuarie 2019: Incendiu la o casă de locuit din localitatea Buciniș, soldat cu rănirea (arsuri pe o suprafață de aproximativ 50% din corp) proprietarului, în vârstă de 58 de ani. Cauza probabilă: jarul căzut din soba cu acumulare de căldură;
  • 15 ianuarie 2019: Incendiu casă de locuit în localitatea Mitocu Dragomirnei, soldat cu decesul proprietarului, în vârstă de 89 de ani. Cauza probabilă: efect termic, generat de coșul de fum deteriorat.

 Pompierii militari suceveni reamintesc cetăţenilor recomandările privind adoptarea măsurilor pentru prevenirea incendiilor din această perioadă:

           

La exploatarea sobelor cu şi fără acumulare de căldură

  • Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
  • Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;
  • Este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
  • Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • Sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
  • În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
  • Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;
  • La construcţia unei sobe, se va avea în vedere ca fundaţia proprie a acesteia să nu fie amplasată direct pe pardoseala combustibilă sau pe grinzi de lemn ale planşeelor;
  • În camerele în care încălzirea se realizează cu sobe este interzisă curăţirea cu substanţe inflamabile a duşumelelor şi a oricărui obiect;
  • Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.

 

La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului

  • Verificarea, curăţarea şi  repararea, dacă  este  cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
  • Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale  pereţilor, planşeelor  şi acoperişurilor;
  • În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
  • În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.
Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.