Președintele gigantului petrolier rus Lukoil, Ravil Maganov, a murit după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova, relatează BBC, citând presa rusă. Sursele ruseşti vorbesc de două ipoteze: sinucidere sau accident. Cert este că Maganov face parte dintr-un șir lung de decese ale unor directori sau oligarhi cu legături în lumea afacerilor cu petrol și gaze din Rusia, în acest an.
Ravil Maganov, în vârstă de 67 de ani, se afla la Spitalul Clinic Central din Moscova și a murit din cauza rănilor provocate de cădere, au declarat surse în presa rusă. El este cel mai recent caz dintr-un lung şir de oameni de afaceri care au murit în circumstanțe misterioase în acest an.
Deși presa rusă vorbește de o sinucidere, Baza, un popular canal rusesc de Telegram, scrie că Ravil Maganov ar fi căzut din greșeală de la etaj în timp ce fuma. Maganov ar fi ieşit pe un balcon, cu acces interzis, la etajul al șaselea al spitalului, iar pe un pervaz a fost găsit un pachet de țigări. Președintele consiliului de administrație al Lukoil a căzut de pe partea laterală a fațadei clădirii principale care este în reparație.
Nu există camere de supraveghere acolo în prezent. Cu toate acestea, tocmai pe acea parte există balcoane care nu sunt destinate pacienților. Potrivit unei ipoteze, Maganov ar fi ieşit acolo să fumeze, după care a căzut accidental. Maganov se afla în spital pentru un control de rutină din cauza unor probleme cardiace mai vechi. În clădire se afla și soția acestuia. Maganov nu a lăsat un mesaj de adio, potrivit Baza. Maganov era internat în spital după ce suferise un atac de cord şi lua antidepresive, potrivit Interfax şi TASS.
La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, compania Lukoil a cerut încheierea războiului. Ravil Maganov a preluat funcția de președinte al consiliului de administrație al Lukoil în urmă cu doi ani. A început să lucreze pentru compania petrolieră privată în 1993, scrie observatornews.ro.
Lasa un raspuns