În următorul articol găsiţi informaţii despre actualul deputat Eugen Uricec. Acesta a cam lipsit din teritoriu în ultimii ani, preferând să stea liniştit în fotoliul său de deputat câştigat pe spatele PD-L. Odată cu schimbarea Guvernului a venit şi schimbarea culorii politice pentru Uricec (zis PUPU! Prietenii ştiu de ce)

Un actual deputat care a fost membru al PDL şi candidează la aceste alegeri din partea USL este Eugen Uricec, fost preşedinte al PD Suceava până în 2007. Uricec a devenit deputat la sfârşitul legislaturii 2004-2008, când l-a înlocuit pe deputatul PD Aurel Olărean, care fusese ales primar al municipiului Rădăuţi. În 2008, Uricec a fost ales deputat PDL în colegiul uninominal 3, care cuprinde zona rurală a municipiului Suceava. Acum candidează din partea USL în colegiul uninominal 4, care include municipiul Fălticeni şi care a fost câştigat în 2008 de Cătălin Nechifor, în prezent preşedinte al PSD Suceava. Uricec a părăsit PDL în aprilie 2012 şi s-a înscris în PSD. În actuala legislatură, Eugen Uricec a avut 28 de propuneri legislative, din care două au devenit legi.

Vă prezentăm curriculum vitae-ul deputatului multicolor Uricec:

Date biografice

  • Data şi locul naşterii: 10.05.1958 – Suceava
  • Stare civilă: căsătorit, patru copii

Studii şi specializări

  • 2005 – Doctorand “Inginerie Civilă”
  • 2007 – Master “Materiale, elemente şi structuri moderne în construcţii”
  • 1983 – Facultatea de Construcţii Iaşi
  • 1977 – Liceul “Ştefan cel Mare” Suceava

Activitate profesională

  • 2005-2008 – Vicepreşedinte Consiliul Judeţean Suceava
  • 2000-2005 – Manager Sistem Privat
  • 1991-2000 – Director General Trustul de Construcţii Suceava
  • 1983-1991 – Inginer Trustul de Construcţii Suceava

Funcţii, activităţi într-un partid politic

  • 1994-2000 – Vicepreşedinte Partidul Democrat Suceava
  • 2001-2007 – Preşedinte Partidul Democrat Suceava
  • 2007-2008 – Vicepreşedinte Partidul Democrat-Liberal Suceava

Funcţii, activităţi într-o organizaţie din administraţia publică centrală sau locală

  • 2005-2008 – Vicepreşedinte Consiliul Judeţean Suceava

Funcţii, activităţi parlamentare anterioare

  • 08.08.2008-14.12.2008 – Deputat

Ataşăm şi activitatea parlamentară a acestuia din anul 2008 până astăzi.

Eugen Constantin URICEC
Sinteza activitatii parlamentare în legislatura 2008-prezent
DEPUTAT
ales deputat în circumscripţia electorală nr.35 SUCEAVA, colegiul uninominal nr.3

 

Formaţiunea politică:
PD-LPartidul Democrat – Liberal – până în apr. 2012
PSDPartidul Social Democrat – din apr. 2012

 

Grupul parlamentar:
Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal – până în apr. 2012
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat – din apr. 2012

 

Comisii permanente
Comisia pentru politică externă (din mai 2011)
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii (din mar. 2011)
Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (până în mar. 2011)

 

Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Austria
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Polonă Preşedinte

 

Activitatea parlamentara în cifre:

Luări de cuvânt:

58 (în 58 şedinţe)

Declaraţii politice:

56 (din care 49 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)

Propuneri legislative initiate:

28

Întrebari şi interpelari:

11

Mândru domnule Uricec? Oamenii din colegiul pe care l-aţi păstorit 4 ani nu sunt foarte mândrii. Şi asta pentru că nu prea vă place în teritoriu. Nu prea vă place să vă întâlniţi cu oamenii, să staţi de vorbă cu ei. Cel puţin asta declară.

Dacă accesaţi link-ul de mai jos găsiţi declaraţiile de avere(OFICIALE) ale deputatului Uricec pe cei 4 ani de mandat în Camera Deputaţilor.

http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=315&cam=2&leg=2008&pag=5&idl=1&prn=0&par=12869

Vă prezint câteva articole apărute în presa locală în ultima perioadă vis-a-vis de activitatea parlamentarului Uricec.

Sandrinio.ro:

Uricec, deputatul invizibil

Incolor, inodor, insipid. Sunt trei caracteristici ale unui deputat sucevean. Cum, nu aţi auzit de ele? Se numeşte Eugen Uricec şi este din armada lui Gheorghe Flutur. Cel puţin la nivel declarativ. În noiembrie 2008 a fost ales în Parlamentul României, dar de atunci nimeni nu a mai auzit de el. În mod normal, ar trebui să-l dăm în urmărire generală. Pe bună dreptate, toată lumea care l-a votat la alegerile din urmă cu un an este îngrijorată. I s-o fi întâmplat omului ceva. S-o fi îmbolnăvit şi are nevoie de chetă naţională, judeţeană sau locală, după diagnostic, pentru a-şi reveni rapid şi a ne reprezenta cu cinste în Camera Deputaţilor. Despre acest individ care a uitat cu totul despre îndatoririle de ales al neamului, că trebuie să se prezinte la cabinetul parlamentar, să meargă printre oamenii din circumscripţia sa şi să-i anunţe cu ce se ocupă la Bucureşti nimeni nu mai ştie nimic. Şeful său pe linie de partid, Gheorghe Flutur, este mult mai preocupat de cum merge coaliţia, de ceea ce spune Mîrza, Nechifor sau Donţu. Nu-l interesează câtuşi de puţin ce face acest Eugen Uricec. Fost preşedinte al falimentarului PD Suceava, funcţie din care a gestionat eşecul partidului, şi nimic mai mult, Uricec s-a trezit candidat pentru postul de parlamentar. Trendul l-a împins în Parlament, deşi meritele sale pe linie politică şi mai ales administrativă nu-l recomandau. Cât a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava a fost un umil supus al lui Gavril Mîrza. A venit schimbarea şi trecerea PD în era PD-L, iar Eugen Uricec s-a mişcat cu talent în noua tabără. S-a învârtit de un loc de candidat şi, culmea, a reuşit să ajungă deputat. Nu se ştie însă pe cine reprezintă Eugen Uricec, pentru că nu a dat declaraţii politice, nu s-a întâlnit cu oamenii. Într-un cuvânt, nu a făcut nimic. De fapt greşesc. A tocat de pomană banul public. Aş vrea să-l aud pe Gheorghe Flutur cum îl critică pe Eugen Uricec şi-l trage de urechi, dar nu cred că se voi vedea această minune. Pentru PD-L este o ruşine, dar mai ruşine ne este nouă, alegătorilor, cu acest ales inexistent.”

Sandrinio.ro: ” Un deputat KO

S-a trezit domnul deputat Uricec. Nu din beţie cum ar putea insinua unii cârcotaşi, ci din lunga reverie de iarnă. După hibernarea binemeritată, Eugen Uricec şi-a făcut apariţia la o conferinţă de presă. Nu pentru a ne spune că a iniţiat vreo lege, ci pentru a-i da o limbă catifelată premierului Emil Boc. Din punctul său de vedere, primul ministru „este OK” şi merită să rămână pe poziţii. I-auzi şi motivaţia deputatului PDL de Suceava: „Pentru că mai este un ultim pas care trebuie de făcut pentru modernizarea statului român”. În opinia lui Uricec, acest ultim pas este asumarea răspunderii pe noul Cod al Muncii. Dacă în mintea lui Eugen Uricec ultimul pas pentru modernizarea României se reduce la acest amănunt înseamnă că suntem jos de tot. Acolo unde se află şi deputatul sucevean în privinţa activităţii politice. Şi nu de azi de ieri, ci dintotdeauna.”

Sandrinio.ro: “Oportunistul şi proiectul falimentar

Acum vreo doi ani am scris despre un anumit parlamentar sucevean un material cu titlul „Uricec, deputatul invizibil. Ei, uite, m-am înşelat. Astăzi, marele domn Eugen Uricec a reuşit să devină foarte vizibil. Nu prin vreo lege iniţiată pentru a ne scăpa de câinii vagabonzi sau pentru a pune ordine în haosul legislativ care domneşte în România, ci prin trădarea atât de iubită de el şi alţii asemeni lui. Eugen Uricec a anunţat că trece de la PD-L la PSD, iar asta o face cu siguranţă pentru a-şi conserva privilegiile obţinute în ultima vreme şi pentru care nu a ridicat nici măcar un pai. Despre Uricec, fost preşedinte al PD Suceava, nu pot spune prea multe lucruri pentru că acesta s-a remarcat doar prin trezitul târziu şi prin faptul că nu ştia să răspundă la telefoane. Acestea sunt singurele mele informaţii despre deputatul demisionar. A, şi să nu uit. Mai e ceva, a dus la faliment fosta firmă Castor, iar pe o parte din angajaţii de la restaurantul Aquarium, deţinut la Iulius Mall Suceava, a uitat să-i mai plătească. Cam acesta este portretul lui Eugen Uricec, omul pe care PSD Suceava l-a preluat „imaculat” şi vrea să ne convingă să-l votăm. Iar declaraţia lui Cătălin Nechifor, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Suceava, despre noua achiziţie, este cât se poate de concludentă: “Împreună vom putea consolida un proiect politic la Suceava, într-un judeţ în care Gheorghe Flutur credea, până astăzi, că poate controla totul”. Ha, ha, ha. Ce proiect va consolida Nechifor cu Uricec alături nu-mi dau seama. Dar dacă şi-au propus să falimenteze judeţul le va reuşi cu siguranţă.”

VA URMA

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.