Duminică, 5 aprilie, secția Preutești a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că P. Dumitru, din sat Basarabi, com. Preuteşti a fost agresat.
S-a constatat că la orele 16:30, P. Dumitru de 33 ani, în timp ce se afla cu ovinele la păşunat în extravilanul localităţii pe păşunea comunală denumită popular „La cei doi fagi” şi-au făcut apariţia trei bărbați din localitate.
Pe fondul unor conflicte verbale legate de păşunatul ovinelor, unul dintre bărbați l-a lovit pe P. Dumitru cu pumnul în zona feţei.
Persoana vătămată nu a dorit să se prezinte la Spitalul Municipal Fălticeni pentru acordarea de îngrijiri medicale și a declarat că dorește să depună plângere penală.
Cei trei bărbați au fost sancţionaţi pentru nerespectarea măsurilor impuse de OM3/24.03.2020
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovirea sau alte violențe”, urmând a fi soluționat procedural de P.P. Preutești.
Lasa un raspuns