Fostul premier Dacian Cioloş spune că afirmaţiile sale despre PNL trebuie citite în contextul unei îngrijorări profunde pe care o are pentru 2020, întrucât o alianţă politică fragilă ar duce la un eşec de priorităţi. „E un moment de îngrijorare profundă, pentru că îmi dau seama că suntem încă foarte departe de soluţia de care avem nevoie. (…) Replicile pe care le-am primit, pe alocuri descalificante pentru cei care le-au dat, îmi confirmă îngrijorarea”, afirmă Cioloş. El adaugă că nu el trebuie să reformeze PNL. „Nu am putut şi nici nu era misiunea mea în 2016, aşa cum nu este nici astăzi. Este misiunea oamenilor cinstiţi şi oneşti din PNL. (…) Dar toţi membrii partidelor din România trebuie să ştie că, dacă nu vor face reforma de care este nevoie în propriul partid, ea va fi făcută chiar de electorat, la vot”, mai spune el.

„Aş vrea să clarific pe cât posibil mica furtună iscată, zilele trecute, într-un pahar cu apă, după referirile mele la prietenii din PNL. Trebuie să recunosc faptul că anul 2020 îmi provoacă unele temeri. Este evident că PSD nu poate fi înlăturat altfel decât printr-o largă coaliţie, dar în acelaşi timp nu putem ignora lecţiile primite de la ce au însemnat CDR şi Alianţa DA. Multă speranţă şi multă bucurie s-au transformat în dezamăgire şi într-un ajutor nesperat pentru PSD”, scrie, joi, pe Facebook, Dacian Cioloş.

El spune că societatea românească nu a fost în stare să se opună cu succes modelului politic promovat de PSD.

„Noi, societatea românească, nu am fost în stare să ne opunem cu succes modelului politic promovat de acest partid care a capturat toate straturile economice şi sociale. Din această perspectivă, mă îngrijorează 2020. Dacă vom face o alianţă politică slabă sau fragilă, prin care nu vom fi în stare să schimbăm fundamental societatea şi să oferim un model viabil de dezvoltare durabilă, vom înregistra un eşec de priorităţi. Din această perspectivă aş vrea să fie citite gândurile mele despre PNL. E un moment de îngrijorare profundă, pentru că îmi dau seama că suntem încă foarte departe de soluţia de care avem nevoie. Cu toţii am greşit uneori sau nu ne-am ridicat mereu la aşteptările celor care ne susţin sau ne votează. Replicile pe care le-am primit, pe alocuri descalificante pentru cei care le-au dat, îmi confirmă îngrijorarea”, afirmă Cioloş, potrivit News.ro

El spune că nu doreşte să alimenteze această polemică.

„Nu sunt eu cel care trebuie să reformeze PNL. Nu am putut şi nici nu era misiunea mea în 2016, aşa cum nu este nici astăzi. Este misiunea oamenilor cinstiţi şi oneşti din PNL. Sunt mulţi şi îi asigur de toată preţuirea mea. Dar toţi membrii partidelor din România trebuie să ştie că, dacă nu vor face reforma de care este nevoie în propriul partid, ea va fi făcută chiar de electorat, la vot. Şi sunt convins că au suficiente date ca să înţeleagă ce spun”, precizează el.

Cioloş mai spune că este deschis unei colaborări cu PNL şi cu USR.

„Îi asigur că vor găsi mereu în noi un partener onest şi că avem speranţa că vom reuşi să punem bazele unei constucţii politice solide, care să facă faţă în alegeri, dar mai ales în perioada post-electorală. Resping ideea că am fi «condamnaţi» să lucrăm împreună. Democraţia nu te condamnă, democraţia cere onestitate şi capacitatea de a-ţi recunoaşte propriile greşeli. Îi aştept pe cei din PNL să ni se alăture în munca pentru o Românie mai bună, pentru că ne aşteaptă vremuri dificile”, încheie Cioloş.

Fostul premier Dacian Cioloş a vorbit, duminică, despre clasa politică veche, care ”refuză să vadă că România s-a schimbat”, iar contextul internaţional este diferit. Despre PSD, Cioloş spunea că ”nu are nicio dorinţă şi nici ştiinţa să scoată România din sărăcie” pentru că îi convine să-şi păstreze electoratul ”într-o captivitate a sărăciei”. Despre PNL afirma că ”refuză cu obstinaţie să se reformeze şi aşteaptă să cadă PSD natural”.

Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat ulterior că cea mai solidă contribuţie pe care Dacian Cioloş ar putea-o avea la acţiunea opoziţiei ar fi să se oprească din atacarea celorlalte partide. ”Nu am înţeles cum poate cineva negocia dărâmarea unui guvern neavand nici grup parlamentar şi nici partid”, a spus Turcan.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.