Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a precizat că în noile legi ale Educaţiei a fost introdusă posibilitatea efectuării de către studenţii români a unor stagii în străinătate, dar şi o deschidere a universităţilor româneşti pentru studenţii străini.

„În noua lege a educaţiei pentru mediul universitar, a fost introdusă posibilitatea efectuării de către studenţii români a unor stagii în străinătate, dar şi o deschidere a universităţilor româneşti pentru studenţii străini.

Aceste două iniţiative sunt parte a proiectului «România Educată», în care sunt specificate câteva estimări pentru orizontul de timp al anului 2030: aproximativ 20% dintre studenţii români vor efectua, în mod curent, stagii peste hotare, iar circa 10% dintre tinerii care studiază în România vor fi străini”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.

El a mai spus că de realizarea acestor schimburi academice se va ocupa Programul Naţional pentru Internaţionalizare Universitară, care va oferi studenţilor români tot sprijinul şi informaţiile de care au nevoie pentru a putea începe o perioadă de studiu în altă ţară.

„Activitatea externă a acestui program se va centra pe platforma online www.studyinromania.gov.ro, unde vor fi popularizate posibilităţile de studiu pe care le oferă instituţiile de învăţământ superior din ţara noastră. Am încredere că expunerea tinerilor români la alte culturi şi la studiul în altă limbă le va extinde orizonturile şi le va îmbunătăţi capacităţile de care se vor folosi în viaţa profesională.

Atragerea de studenţi străini va construi punţi de legătură cu alte ţări şi va pune bazele unor schimburi culturale importante pentru viitorul relaţiilor internaţionale ale României”, a completat Ciucă, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.