CNAS a anunţat că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line. 

“Urmare a unor probleme tehnice, care au condus la întreruperi în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilităţii PIAS. Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate sunt aplicabile dispoziţiile art. 207-210 din H.G. 140/2018 şi ale art. 39 – 42 din H.G. 155/2017: serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 5 iulie 2019 şi până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iulie 2019′, afirmă sursa citată.

Totodată, serviciile de îngrijiri la domiciliu/paliative la domiciliu acordate off-line în perioada 24 iunie 2019 şi până la remedierea PIAS vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iunie/iulie 2019, după caz, iar raportarea lunară a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate/eliberate în luna iunie 2019, se va efectua în cursul lunii iulie 2019, după remedierea PIAS”, susţine CNAS.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.