În fiecare oră, în România, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân, iar, la fiecare trei ore, o femeie moare din pricina acestei boli, atrage atenţia Coaliţia pentru Sănătatea Femeii, printr-o nouă campanie de conştientizare, derulată sub sloganul “Deschide ochii”.

Rata mortalităţii în cazul cancerului de sân este de 35% în România, în timp ce, în Europa, ea se situează la 26%. De altfel, România înregistrează rate cumulate de prevalenţă, incidenţă şi mortalitate mai mari decât media UE pentru toate tipurile de cancere ginecologice şi mamare (de sân, de col uterin şi ovarian).

În fiecare an, în ţara noastră, peste 9.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer la sân, iar jumătate dintre acestea sunt sub vârsta de pensionare. În 2018, cancerul la sân a reprezentat peste 25% din numărul total de noi cazuri de cancer în rândul femeilor din România.

Situaţia este determinată în mare parte de faptul că România rămâne încă ţara în care pacientele primesc diagnosticul tardiv, uneori chiar incomplet, atât din lipsa sprijinului autorităţilor, cât şi din cauza gradului redus de informare cu privire la modalităţile de prevenţie primară si diagnosticare precoce. Situaţia s-ar putea însă îmbunătăţi dacă s-ar găsi soluţii pentru aceste probleme. Spre exemplu, depistarea cancerului de sân în stadiile 1 şi 2 creşte şansele de supravieţuire la 90%.

Campania Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii, “Deschide ochii”, răspunde acestei nevoi şi îşi propune să crească gradul de conştientizare cu privire la acest tip de cancer, în special în ceea ce priveşte prevenţia, screening-ul, testele necesare unui diagostic complet şi opţiunile terapeutice disponibile.

Astfel, Coaliţia pentru Sănătatea Femeii susţine compensarea în întregime a tuturor testelor moleculare şi genetice, elemente obligatorii pentru stabilirea unui diagnostic de precizie şi prescrierea tratamentului cel mai potrivit şi eficient, precum şi accesul pacientelor la cele mai moderne opţiuni terapeutice.

De exemplu, statul român ar da o şansă mai bună la viaţă pentru aproape 9.700 de femei diagnosticate anual cu cancer de sân dacă ar compensa în regim 100% gratuit toate testele moleculare şi genetice necesare diagnosticării acestei boli. În acest caz, efortul bugetar ar fi de 1,51 mil. euro.

“Campania de anul acesta reprezintă o continuare a demersurilor realizate în anii trecuţi în ceea ce priveşte conştientizarea necesităţii controalelor medicale anuale pentru prevenţia cancerului. Obiectivul principal al Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii este reducerea disparităţilor existente între ratele de supravieţuire din cancerele feminine din România faţă de cele din statele europene. Ne dorim ca româncele să conştientizeze că aceste tipuri de cancer au o rată de supravieţuire foarte mare atunci când sunt depistate din timp, când sunt efectuate teste moleculare şi genetice şi tratament ţintit”, a declarat Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.