Codul este valabil până mâine, 1 noiembrie, la ora 11:00.
Conform celor de la ANM, la munte, vor fi intervale de timp în care va ninge, pe arii mai extinse în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali unde şi vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60…70 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea. În noaptea de luni spre marţi (31 octombrie/01 noiembrie) precipitaţii predominant sub formă de ninsoare se vor semnala şi în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei.
Lasa un raspuns