Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, joi,că anunţul DNA privind clasarea acuzaţiilor faţă de miniştrii din dosarul Microsoft dovedeşte că ”este obligatoriu să existe şi în România, ca în toate ţările europene, o răspundere a celor care se joacă cu vieţile oamenilor”.

”Întrebarea este cine le mai repară acestor oameni care au fost hărţuiţi ani de zile într-o anchetă mizerabilă şi fără nicio susţinere cu probe, cine le repară perioada de stres prin care au trecut, sănătatea, imaginea publică şi greutatea care a apăsat pe umerii acestor oameni şi în sânul familiilor lor, al copiilor lor, al părinţilor lor, ani de zile în care acest organism, DNA, i-a hărţuit, i-a chemat, i-a chemat prin faţa sediului, la lumina reflectoarelor, aruncând o pată peste ei care a lăsat urme. Ce se întâmplă cu procurorii care şi-au asumat toată această mizerie de dosar, procurori care au încercat să distrugă vieţilor unor oameni nevinovaţi, ca apoi, după ani de zile, să vină să anunţe că au clasat şi că renunosc că ceea ce au încercat să însăileze nu are nicio legătură cu realitate. Atunci când venim şi spunem noi că este obligatoriu să existe şi în România, ca în toate ţările europene, o răspundere a celor care se joacă cu vieţile oamenilor, a celor care decid să terfelească imaginea unui om nevinovat nu înseamnă că avem dreptate?”, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

DNA a anunţat că acuzaţiile faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Şerban Mihăilescu au fost clasate.

În afară de Daniel Funeriu, în situaţia căruia s-a constatat că documentul pe care l-a semnat nu putea produce efecte juridice, în cazul tuturor celorlalţi foşti miniştri faptele de care erau acuzaţi s-au prescris.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.