Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, afirmă că imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată complet, apreciind că nu este normal ca un vot politic să se substituie justiţiei. Totodată ea apreciază că este o aplicare preferenţială a legii, prin care se creează discriminări faţă de restul populaţiei.

”Să fie eliminată complet (imunitatea parlamentară -n.r.). Nu e normal ca un vot al unor politicieni să blocheze justiţia sau să se substituie justiţiei (…) Orice cerere de arestare pe care procurorii o fac este supusă controlului judecătoresc (…) Dacă vorbim de solicitări de arestare preventivă, atunci avem un tratament preferenţial în favoarea parlamentarilor. Un cetăţean care nu e parlamentar şi care comite acelaşi gen de faptă poate fi arestat oricând. Un parlamentar poate comite orice faptă de corupţie pentru că Parlamentul poate proteja şi nu votează arestarea preventivă. Este o aplicare preferenţială a legii”, a spus procurorul-şef al DNA.
Referindu-se la actuali sau foşti miniştri, care nu pot fi nici urmăriţi penal fără un aviz al Parlamentului, Laura Codruţa Kovesi a amintit de cazurile foştilor miniştri Daniel Chiţoiu şi Laszlo Borbely, în care acest aviz nu a fost dat.
”Era o suspiciune, se putea confirma sau infirma. Noi nici nu am putut face o verificare pentru că nu am primit aviz. Anchetele sunt blocate”, a menţionat procurorul şef al DNA.
Kovesi a explicat şi de ce dosare din 2012 sau 2013 se soluţionează acum, spunând că un procuror lucrează şi la peste 100 de dosare anual şi precizând că de la începutul acestui an s-au înregistrat 1.500 de dosare noi la DNA, în condiţiile în care în perioada similară a anului trecut au fost peste 1.200 de dosare.
”Nu este o creştere spectaculoasă, având în vedere că într-un an de zile procurorii din DNA au de soluţionat în jur de 9.100 de dosare”, a spus Laura Codruţa Kovesi.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.