Acum 155 de ani și câteva luni, mai exact pe 4 septembrie 1860 se deschideau porțile primului liceu sucevean, cu permisiunea Ministerului Învâțământului din Austria, sub ocupația căreia se afla Bucovina la vremea respectivă.

În 1919, sub proaspătă administrație românească liceul primește denumirea de Liceul „Ștefan cel Mare”, urmând ca după zeci de ani de performanțe să devină în 1999 Colegiul Național „Ștefan cel Mare”.  Prin băncile liceului au trecut în cei 155 de ani de existență zeci de personalități importante, de la Ciprian Porumbescu până la recentul candidat la Premiul Nobel pentru literatură, Norman Manea.  Profesorii care i-au îndrumat au fost și ei cel puțin la fel de dedicați și de bine pregătiți, astfel că performanțele s-au ținut lanț.

Și în prezent încă mai găsim în cancelaria liceului profesori dedicați, profesori cu experiență de zeci de ani, care au modelat mii de elevi. Sunt sigură că sunteți de acord cu mine când spun că elevii stefaniști nu sunt ca ceilalți elevi. Printr-o combinație reușită de renume, uniformă reprezentativă și profesori competenți, liceul a reușit să creeze o moștenire culturală și comportamentală rară în România, și mai ales în Suceava.

Performanțele elevilor și profesorilor ce au petrecut ani buni în clădirea acestui „monument istoric” au anul acesta un motiv în plus de mândrie pentru că tocmai s-au deschis festivitățile de sărbătorire a celor 155 de ani de activitate.

Cu această ocazie s-a creat un foileton ce descrie festivitățile de acum 5 ani, când liceul a împlinit un secol și jumătate de activitate. La aceste festivități au fost prezenți membrii Casei Regale românești, ai administrației naționale dar și administrației locale.

Zilele acestea, pentru a reaminti societății importanța educației pentru succes și progres, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” a pus la cale câteva activități interesante printre care amintim: o expozitie de artă și lansarea catalogului online al liceului, mai multe lansări de carte,  și conferințe pe diferite teme culturale. Toate vor fi găzduite de săli speciale din clădirea înțesată de istorie. În plus, vineri 22 ianuarie și sâmbătă 23 ianuarie vor avea loc mai multe concursuri teoretice și competiții sportive la nivel local: cupa de baschet între patru licee din oraș: Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Național „Petru Rareș” și colegiul gazdă.  De asemenea un concurs de matematică-informatică va fi organizat mâine, desfășurat în două probe, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 29 ianuarie.

Scopul acestor festivități este simplu: sărbătorirea celor 155 de ani de activitate, dar și încă o încercare de conștientizarea a importanței educației pentru bunăstarea tuturor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.