Duminică, 13 octombrie, la ora 16.05, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 155A din comuna Bogdănești, un localnic de 20 de ani a efectuat o manevră neregulamentară și a pătruns ușor pe contrasens, ocazie cu care, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani din aceeași localitate, aflat în depășirea unei coloane de vehicule.

Potrivit IPJ Suceava, după impact, autoturismul aflat în depășire a pătruns în șanțul de pe marginea drumului și apoi a revenit pe carosabil, unde, a intrat în coliziune cu autoturismul oprit pe podețul unui imobil și în care se afla un bărbat de 38 de ani și o femeie de 26 de ani, ambii din comuna Boroaia.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 27 de ani, a conducătorului auto de 38 de ani și a pasagerei din autoturismul condus de acesta.

Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face tânărul de 20 de ani care nu a respectat regulile de circulație referitoare la depășire.

Cei trei conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 38 de ani, de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 20 de ani și de  0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 27 de ani, după care, la spital, li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ce  va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.