Astăzi, 14 noiembrie 2016, a avut loc o ședință comună de lucru la care au luat parte, în calitate de membrii în Comisia Județeană de Fond Funciar, factorii de decizie din cadrul Instituției Prefectului județul Suceava, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava și Direcției Silvice Suceava.
În cadrul întâlnirii au fost dezbătute probleme punctuale și cauzele generatoare de întârzieri în aplicarea legilor fondului funciar în materia restituirii terenurilor cu vegetație forestieră și a terenurilor agricole.
În finalul ședinței s-a stabilit formularea de propuneri în vederea modificării Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei Județene de Fond Funciar Suceava, care vor fi supuse analizei și aprobării în următoarea ședință a Comisiei din luna noiembrie.
Lasa un raspuns