În contextul regionalizării, consilierii PDL din Consiliul Județean Suceava au depus un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui apel privind înfiinţarea Regiunii Bucovina.

În expunerea de motive, iniţiatorii arată că structura regiunilor trebuie să se bazeze pe entităţi teritoriale a căror funcţionalitate s-a cristalizat de-a lungul timpului în conştiinţa locuitorilor, iar Bucovina şi Suceava au vechi tradiţii în ceea ce priveşte organizarea teritorial-administrativă și subliniază că prin Decretul pentru administraţia Bucovinei nr. 3715 din 18 decembrie 1918, Bucovina reprezenta unul dintre cele patru regimuri administrative, alături de Transilvania, Basarabia şi Vechiul Regat.

Primul care a luat cuvântul referitor la acest subiect a fost secretarul Consiliului Judeţean Suceava, Constantin Paşcu, care a dat un aviz negativ proiectului celor 15 consilieri judeţeni PDL.

„În fundamentarea legislativă, am arătat că în conformitate cu legea 24/2000, actele normative ale autorităților administrației locale se adoptă sau se emit pentru reglementarea unor activități de interese local și numai în domeniile in care acestea au atribuții legale”, a afirmat Constantin Pașcu. Acesta a spus că își menține opinia deoarece aceasta se bazează pe Constituție și legile țării. El a subliniat că proiectele Consiliului Județean sunt valide doar în domeniile în care are competență, iar proiectul PDL nu este motivat din punct de vedere juridic şi nu există condiții de validitate pentru ca hotărârea să fie adoptată pe baza şi în vederea executării legii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a luat cuvântul și a afirmat că o asemenea hotărâre trebuie luată în cadrul Guvernului, numai după o dezbatere cu partidele, organizațiile non-guvernamentale şi societatea civilă. Nechifor a spus că dorește ca toți cei care trăiesc în Suceava să fie implicați, fiindcă în acest mod și-ar arăta respectul pentru opiniile celor consultați.

„Niciodată eu sau colegii din Consiliul Județean nu am spus că nu dorim înființarea regiunii Bucovina care să aibă capitala la Suceava. Eu am participat la o dezbatere organizată de mediul academic, la care nu au fost decât reprezentanți doar din PSD și PNL, am fost la o dezbatere publică organizată de Pro Democrația și nici acolo nu au fost parlamentari care să opineze pe marginea acestui subiect. Am apreciat inițiativa de a fi consultări în județ ca cea de la Rădăuți, s-a spus că va fi o caravană de informare. Acum cer de la dumneavoastră un mandat de reprezentare pentru acest proiect, pentru că el nu trebuie să aibă nicio culoare politică”, a declarat Nechifor.

Cei din PDL au adus câteva argumente pentru realizarea unei regiuni conduse de la Suceava,  afirmând că o regiune cu 6 județe nu este funcțională deoarece nu poate aduce servicii și bunăstare pentru locuitorii din județ. Radu Pentiuc, consilier PDL, a spus că un alt argument este cel al eligibilității pentru atragerea de fonduri europene, deoarece regiunea propusă de Dragnea este prea mare.

După o oră de dezbateri aprinse între consilierii județeni ai puterii și opoziției, s-a hotărât constituirea unei comisii, iar fiecare partid și-a desemnat câte o persoană în comisia de dezbare a proiectului de înfiinţare a regiunii Bucovina. Astfel, de la PSD a fost numit Virginel Iordachi, de la PNL, Cristina Teodorovici, de la PPDD, Sorin Isopescu, iar de la PDL, Radu Pentiuc.

Dezbaterea va avea loc, cel mai probabil, joia viitoare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.