Comunitatea Națiunilor, numit în mod uzual și the Commonwealth și cunoscut inițial sub numele de the British Commonwealth, este o organizație interguvernamentală a 53 de state membre independente.

commonwelthExceptând Rwanda și Mozambic, toate aceste țări au făcut parte inițial din Imperiul Britanic, din care acesta din urmă s-a format.

Încă de la înființarea sa, Commonwealth-ul a fost o organizație care nu a avut un caracter pur formal. Originile sale și rolul său îl definesc ca un cadru informal de consultare și schimb de idei. Având originile în Imperiul Britanic, organizația este emanarea ideilor britanice asupra conceptului de diplomație și de organizare statală. Intrat în vigoare în urma unui lung proces de descentralizare a puterii imperiale britanice, Commonwealth-ul este idealul oricărui om politic. Încă din secolul al XIX-lea, politicienii britanici au prevăzut evoluția Imperiului Britanic, cel puțin în ceea ce privește coloniile albe, ca pe un export al modului britanic de a guverna politic și economic. Declarația Lordulului Rosebury, din 1884, în timpul unei vizite oficiale în Australia, a definit cel mai bine viitoarea organizație internatională ce avea să derive din Imperiul Britanic. Denumită sugestiv „Commonwealth al Națiunilor”, organizația, prin însuși numele pe care-l poartă, indică foarte clar modelul organizatoric pe care îl va îmbrăca. Evoluția ulterioară a Imperiului Britanic ilustrează clar modelul de organizație în care se va metamorfoza. Pașii către acest model de organizație sunt făcuți încet, dar sigur. Astfel, la începutul secolului XX avem deja, din punct de vedere administrativ, embrionii ulterioarei organizații internaționale.

Începând cu anul 1887, au fost organizate conferințe ale premierilor britanici și ai coloniilor, ceea ce a dus la crearea a „Conferințelor Imperiale” din deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Organizația oficială a Commonwealth a avut la bază tocmai aceste Conferințe Imperiale, în cadrul căreia era recunoscută independența unor colonii anutonome și în special a dominioanelor. Evenimentele internaționale, de genul Primului Război Mondial, servesc drept teren de încercare pentru noile formate entități statale auto-guvernate și grăbesc transformarea Imperiului Britanic.

Ulterior Primului Război Mondial, procesul de descentralizare al Imperiului Britanic se întețește. Alți pași decisivi sunt făcuți către crearea unui Commonwealth Britanic. Astfel, în cadrul Conferinței Imperiale din 1926, Marea Britanie decide că a sosit momentul ca dominioanele ei să devină state independente în cadrul Imperiului Britanic. Conceptul este nou pentru istoria realțiilor internaționale. Din punct de vedere juridic, dominioanele erau entități statale independente, dar care aveau același suveran. Jurământul irlandez de loialitate din 1921, includea Statul Liber Irlandez în grupul națiunilor care formau „British Commonwealth of Nations”. În cadrul Declarației Balfour de la Conferința Imperială din 1926, Regatul Unit și dominioanele sale au căzut de acord că sunt egale ca statut, nesubordonate în niciun fel una alteia sub niciun aspect al vieții lor interne sau al politicii externe, deși sunt unite de loialitatea lor comună față de Coroană, și sunt asociate în mod liber ca membri ai Commonwealth-ului Britanic al Națiunilor. Aceste relații au devenit oficiale odată cu adoptarea Statutului de la Westminster din 1931.

Commonwealth-ul Britanic intră în vigoare din punct de vedere juridic în anul 1931, prin Statulul de la Westminster. Ca și mod de operare Commonwealth-ul Britanic se diferențiază de celelalte organizații internaționale ale vremii. Commonwealh-ul nu are la baza un tratat de funcționare și nu are instituții care sa-l guverneze. Asocierea statelor se face în baza liberei consimțiri a fiecărui membru.

Odată cu desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial, noi pași se fac către disoluția Imperiului Britanic, deci spre descentralizarea autorității Marii Britanii față de dominioane. Un prim pas în acest sens este inițiativa dominioanelor de a declara război singure și de a încheia alianțe militare. Evoluțiile ulterioare ale Imperiului Britanic vor aduce transformări radicale în ceea ce privește Commonwealth-ul.

Problema statelor cu o structură constituțională care nu era bazată pe cea a unei coroane comune, dar care doreau să rămână membre ale Commonwealth-ului, a fost rezolvată în aprilie 1949, la întâlnirea premierilor Commonwealth-ului de la Londra. India a căzut de acord prin semnarea Declarației de la Londra ca, atunci când va deveni republică în ianuarie 1950, să-l accepte pe suveranul britanic ca „simbol al asociației libere al națiunilor membre independente ale lui și, prin aceasta, ca Șef al Commonwealth-ului”. În schimb, celelalte membre ale Commonwealth-ului recunoșteau continuitatea calității de membru a Indiei în cadrul asociație. La insistența Pakistanului, cazul Indiei nu a fost considerat unul excepțional și s-a căzut de acord ca și altor state să li se poată acorda același tratament ca și Indiei. Declarația de la Londra este considerată drept momentul de început al Commonwealth-ului modern. India a stabilit un precedent și, alte națiuni care au devenit republici sau au fost proclamate monarhii constituționale, și-au ales alți sefi de stat decât monarhul britanic.

Începând cu sfârșitul anilor ‘50, organizația începe să-și mărească constant numarul de membri. Majoritatea coloniilor care își dobândesc independența, aleg să rămână în interiorul Commonwealth-ului.

Din punct de vedere organizatoric, nici un guvern al Commonwealth-ului (britanic sau din altă țară) nu exercită putere unul asupra altuia, așa cum se întâmplă într-o uniune politică. Mai degrabă, relațiile dintre guvernele Comunității sunt unele caracteristice unei organizații internaționale prin care, țările cu diferite condiții sociale, politice și economice sunt tratate ca fiind egale în statut și cooperează într-un cadru al valorilor și obiectivelor comune. Criteriile de acordare a calității de membru al Commonwealth-ului s-au dezvoltat în timp, fiind formalizate într-o serie de documente. Statutul de la Westminster, din 1931, documentul fundamental al organizației, cerea ca membrii să aibă statutul de dominioane. Declarația de la Londra, din 1949, schimbă această prevedere, permițând republicilor și monarhiilor indigene să acceadă în Commonwealth, cu condiția recunoașterii monarhului britanic în funcția de Șef al Commonwealth-ului. În perioada de început al decolonizării din deceniul al șaptelea, aceste condiții au fost completate cu o serie de principii politice, economice și sociale. Primul dintre acestea a fost stabilit în anul 1961, când s-a decis ca respectul pentru egalitatea rasială să fie o condiție pentru acordarea calității de membru.

Commonwealth este astăzi o asociaţie cu caracter voluntar, ce conţine 54 de state membre care, prin colaborare în diverse domenii precum educaţie, mediu, societate civilă, finanţe, politică externă, sănătate, turism, tineret, au ca scop apărarea valorilor democratice şi dezvoltarea comunităţilor umane. Simbolul este Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a. În cadrul asociaţiei îşi desfăşoară activitatea trei organizaţii interguvernamentale: Secretariatul, care pune în practică deciziile luate de şefii de guverne, oferă asistenţă tehnică, consiliere şi furnizează politici de dezvoltare; Fundaţia, care sprijină organizaţiile civile în promovarea democraţiei, dezvoltării şi întelegerii culturale şi Commonwealth-ul învăţării, ce incurajează dezvoltarea şi răspândirea educaţiei la distanţă.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.