Joi, 6 noiembrie, a avut loc inaugurarea şi sfinţirea noii săli de sport a Școlii Generale din comuna Berchişeşti, precum şi festivităţile aferente acestui eveniment.

„A fost o zi cu totul specială, pentru a cărei reuşită trebuie să mulţumesc tuturor oamenilor, instituţiilor statului şi societăţilor care au contribuit la realizarea acestei superbe săli de sport: Compania Naţională de Investiţii, proiectantul S.C. Nord Proiect constructorul SC Victor Construct consilierilor locali şi angajaţilor Primăriei Berchişeşti, parlamentarilor suceveni si în mod special domnului senator Ioan Stan, şi tuturor entităţilor care au avizat favorabil investiţia noastră! De asemenea, mă înclin şi mulţumesc pentru participare tuturor celor care au onorat invitaţia de a fi alături de noi la Berchişeşti”, a transmis primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran.

Ziua a fost încheiată cu o vizită a elevilor din Berchișești, Mahala și Bardar la Mănăstirea Putna, Violeta Țăran adresând mulțumiri speciale adresate ghidului – părintele Haralambie, pentru minunata prezentare.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.