Pare o glumă neinspirată, însă este cât se poate de real: Primăria comunei Șcheia a fost premiată de Uniunea Europeană pentru excelență în buna guvernare fiind singura din județ care a fost onorată cu această distincție.
Și pentru că tocmai v-am făcut să zâmbim, vom continua: Eticheta Europeană pentru Excelență în Buna Guvernare-EloGE” a fost înmânată primarului Vasile Andriciuc în cadrul unui eveniment organizat joi la Palatul Victoria de către Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Europei, iniţiator al proiectului.
Practic, un primar care a făcut naveta de la Primărie la instanțele de judecată mai des decât au făcut-o toți primarii la un loc și s-a îmbrățișat cu „mascații” mai des decât a făcut-o cu cetățenii, vine și ne anunță cum l-au premiat pe el niște oameni care numai ei știu pe ce criterii au făcut asta.
În realitate, Vasile Andriciuc își ia geacă reflectorizantă când intră la IPJ Suceava pentru a se confunda cu un lucrător MAI, în comuna sa se fură curent la propriu, drumurile sunt de pământ și nu există un sistem de apă și canal.
În realitate, la Primăria Șcheia există hotărâri de Consiliu Local ce nu sunt puse în aplicare, hoții îți sparg casa dacă te prind că ai plecat la o nuntă, iar corupția clocotește…!
Jenant!
Lasa un raspuns