Astfel, programul manifestărilor prilejuite cu ocazia Zilelor Comunei Dorna Candrenilor începe duminică, 14 august, cu o slujbă religioasă la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dorna Arenilor. După slujbă, cei prezenți vor putea vizita muzeul din localitate, iar începând cu ora 12:00, în parcul din localitate, un DJ va asigura muzica, ce va fi pe gustul tuturor celor prezenți.
Luni, programul manifestărilor începe la ora 12:00, cu muzică asigurată de Fanfara de la Calafindești. Între orele 14:00 – 14:20, Corul Ecclesia va susține un mini-recital, iar de la ora 14:20 Ansamblul Arcanu din Suceava va susține un spectacol pentru cei prezenți. În cadrul programului de luni vor avea loc și premierile cuplurilor de aur, dar și premierile voluntarilor din localitate. Începând cu ora 16:00, muzica populară va fi la loc de cinste. Ansamblul Folcloric Plai Bucovinean, Vasiluț Raluca, Laura Erhan, Dănuț Lăcătuș, Dinu Robu, Ionel Chiruță, Lenuța Candrea, Nitucă Ionela și Corina Hodiș vor întreține atmosfera până la ora 18:00, când este programat un recital cu Ovidiu Purdea Someș. Între orele 19:00 și 21:00 Maria Coman, Pamfil Roată și Ionuț Candrea vor încânta publicul, iar interpretul Călin Brăteanu va fi cel care va încheia programul, cu spectacol programat să înceapă la ora 21:00.
Manifestările prilejuite cu ocazia zilelor comunei Dorna Candrenilor se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii.
„Ne dorim ca toți locuitorii să uite pentru o zi de grijile cotidiene și să se bucure de sărbătoarea comunei noastre. Sper ca invitații care vor ajunge la ziua comunei, să facă din această zi, una de neuitat pentru locuitorii comunei. Îi așteptăm pe toți cei care sunt în zonă să fie alături de noi”, a spus primarul comunei, Dănuț Candrea.
Lasa un raspuns