Comuna Horodniceni este situată în partea de nord-vest a municipiului Fălticeni. Aşezarea rurală se găseşte la 12 kilometri de Fălticeni, pe drumul judeţean 209A care face legătura între Fălticeni-Pocoleni-Rotopăneşti-Horodniceni și merge mai departe prin Răbâia-Botești-Dumbrava-Cornu Luncii. Comuna este formată din satele Horodniceni, Boteşti, Brădăţel, Mihăieşti și Rotopăneşti. Această localitate se învecinează la nord cu localitatea Moara, la vest cu Drăgoieşti, la sud-vest cu localitatea Cornu Luncii, la sud cu Baia, iar la est cu Rădăşeni. Situată în Podișul Mare al Moldovei, respectiv în podișul Sucevei, comuna Horodniceni se încadrează în regiunea colinelor mijlocii, caracteristice reliefului fiind înălțimile de până la 400 puternic fragmentate în văi adânci.
Din istoria comunei
Aflat pe vechiul drum al Băii și Sucevei, satul Horodniceni are rădăcini dincolo de Descălecatul Moldovei. Numele localității se trage din slavonescul „horod”, care se referă la cetățuia ridicată cândva de obște pe un deal din apropiere și care domina întreagă zonă în această parte de țară prin cnejii desprinși din rândul obștii și care întemeiază, vând și cumpără sate cărora le împrumută numele. Horodnicenii au fost în vechime o obște puternică cu vatra locuită atestată arheologic încă din sec. XIV (punctul „În Grădini” cuvântul slav „Horod” însemnând și grădină și cetățuie).
Prima atestare documentară datează din 16 martie 1495, act în care se menţionează că urmaşii lui Oană Pîntece (printre stăpânii de demult ai satului s-au numărat unii din familia de boieri Pîntece, care a trăit în veacurile XV şi XVI), primesc de la Ştefan cel Mare uric de miluire, stăpânire şi întărire „în ţara noastră Moldova dreapta lor ocină jumătate din Horodniceani. Iar hotarul acestei jumătăţi din satul Horodniceani să fie din tot hotarul jumătate şi din hotarul vechi, pe unde au folosit din veac.”
Dar nepoții lui Stan Pântece vând, la 25 martie 1528, „un sat pe Roșia, anume Horodniceani”, care avea și moară pe Brădățel. Împreună cu alte sate din zonă, Horodniceni este vândut, cumpărat sau stăpânit de diverși boieri ai Moldovei până în anul 1717 când Iordachi, Șerban și Toader Cantacuzino iau în stăpânire un teritoriu mai mare, cuprinzând moșiile Horodniceni, Tolova, Stupca și Brădățel. De-a lungul a câteva secole, satul Horodniceni a făcut parte numai din proprietatea boierească, ultima fiind cea a Cantacuzinilor care va dura până în anul 1838.
Astfel, la 1774, în localitatea Horodnicenii cu liuzi din Botești erau înregistrate 196 de case cu 196 de familii scutite de biruri, cuprinzând 40 de scutelnici ai stolnicului Ianachi Canta(cuzino), 40 de scutelnici ai bănesei Canta(cuzino), 50 de slugi, argați și breslași, 9 femei sărace, 5 popi, 8 nevolnici, 1 țigan, 1 evreu și 2 case pustii. Se poate aprecia, având în vedere că adunarea numărului celor scutiți de bir și a caselor pustii reprezintă doar 157, că diferența de 30 de familii ar aparține satului Botești, dacă nu cumva este o eroare de calcul în recensământul din 1774
Satul Botești a aparținut în vremurile străvechi lui Drăgoi Viteazul, care îl moștenește de la tatăl său, Drăgoi cel Bătrân, personaj ce a pus vatra satului, confirmat de Alexandru cel Bun după 1400. Din 1667 Șerban Cantacuzino stăpânește Boteștii, moșia rămânând a Cantacuzinilor până în 1804 când este vândută unor boieri moldoveni.
Satul Brădățel are prima atestare documentară în anul 1456 când Petru Aron întărește Mânăstirii Moldovița hotarul de la Gura Brădățelului. În 1529, Ștefan Voievod vinde Brădățelul cu tot cu mori unor rude ale sale care mai târziu îl vor vinde lui Șerban Cantacuzino.
Sat Mihăiești a fost satul lui Mihai, fiul lui Mic Crai și va fi vândut de moștenitorii acestuia Mitropolitului Teoctist în anul 1444 iar acesta îl dăruiește Mitropoliei Moldovei. Mihăieștii după 8 oct. 1784 revin Cantacuzinilor după ce Mitropolia face un schimb de teren cu aceștia.
Satul Rotopănești este satul primit drept zestre de către Stanslav Rotopan din partea socrului său Giulia cel Mare, cuscrul lui Dragoș Viteazul.
Obiective turistice
Principalul obiectiv turistic al comunei este reprezentat de biserica Pogorârea Sfântului Duh, construită în anii 1538-1539 de vistiernicul Mateiaș în satul Horodniceni. Cercetările arheologice efectuate între anii 1998-2001 au scos la iveală faptul că această biserică este prima construcție ridicată în zonă, pe un teren ce nu conține și alte vestigii arheologice. Edificiul a avut inițial ziduri despărțitoare între pridvor și pronaos și între pronaos și naos, acestea fiind demantelate ulterior. Porțiunile de zid păstrate în fundație aveau câte o fractură plasată aproximativ la mijloc, aceasta putând fi cauza demolării zidurilor. Ctitorul bisericii provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești. El a fost un boier de încredere al domnitorului, fiindu-i încredințate și misiuni diplomatice. Acesta a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea în 1536 un portret destul de elogios: „În adevăr e un om foarte modest, foarte bun și, pe lângă aceasta, foarte prudent și destul de cumpănit în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.”
Alte obiective turistice le găsim în Rotopănești și țin de istoria familiei boierești Istrati. Boierul Nicolae Istrati a devenit pe la mijlocul secolului al XIX-lea proprietar al moșiei Rotopănești. Acolo și-a construit un conac cu două niveluri, după proiectul unui arhitect vienez. În conac el a amenajat o vastă bibliotecă în care se aflau manuscrise valoroase în limbile română și slavonă. În 1855 a înființat la Rotopănești prima școală de fete din mediul rural. Retras la conacul său după Unirea Principatelor, el a organizat în anul 1860 un mic conservator de muzică și declamație, cu profesori din Iași (P. Mezzetti, Mihail Galino) și cu reprezentații teatrale susținute printre alții și de Matei Millo.
În anul 1856, postelnicul Nicolae Istrati a construit o nouă biserică pe moșia sa din Rotopănești, la îndemnul soției sale, Sevastia, născută Ciudin, și a fiului lor, Titus Istrati. Construirea lăcașului de cult s-a făcut cu binecuvântarea episcopului Meletie Istrati al Hușilor (1851-1857), fratele ctitorului.
Deasupra intrării în biserică se află o pisanie cu următorul text în limba română cu caractere latine: „Aquestu templu, dedicatŭ Săntei Treimi, cu bine-cuvîntarea Prӗ-santieĭ sale episcopului de Hussi, domnul domnŭ Meletie Istrati, s’au fundatŭ de fratele seu, mare postelnicŭ și cavaleriŭ Nicolaŭ Istrati, cu indemnul soçieĭ sale Sevastia, nascuta Ciudínŭ, și a fiuluĭ lor Titu Istrati, pe proprietatea sa Rotopaneștĭ, în annul ereĭ nòstre 1856, în quare Moldova aŭ recapatatŭ privilegiele asseḑĭate de Stefanŭ quellŭ mare.”
Conacul Nicolae Istrati a fost naționalizat după instaurarea regimului comunist (1948) și transformat în sediul C.A.P. Rotopănești. Etajul clădirii a fost demolat în jurul anului 1955. Astăzi, această clădire este monument istoric.
n curtea bisericii din aceeași localitate se găsește statuia „Moldova care plânge”. Același Nicolae Istrati a dispus amplasarea în curtea lăcașului de cult din Rotopănești a unei statui care să simbolizeze suferința statului Moldova, datorat unirii de la 1859, boierul moldovean fiind un antiunionist declarat. Statuia este astăzi monument istoric.
Alte obiective demne de menționat sunt Mănăstirea Brădățel, care este una dintre puținele mănăstiri ortodoxe de maici, pe stil vechi din țara noastră și salba de iazuri Mihăiești – Fălticeni, care pot fi folosite pentru pescuit sportiv.
Lasa un raspuns