O parte dintre primăriile sucevene care au depus proiecte pe Fondul de Dezvoltare și Investiții au semnat sau urmează să semneze imediat contractele de finanțare și execuție. Acesta este și cazul comunei Iaslovăț, a cărui edil nu a stat degeaba și a conturat două astfel de proiecte. 

„Pe FDI am depus două proiecte, unul pentru modernizarea a 4,2 km de drum și unul pentru reabilitarea și extinderea  corpului Școlii Gimnaziale nr. 1 Iaslovăț. Până în prezent am trimis draftul de contract și urmează ca în viitorul apropiat să merg să semnez”, a precizat primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară.

Potrivit primarului, drumurile prinse în proiect sunt în intravilanul localității. Este vorba despre Toloaca din Jos, Pact Pomană și cel din partea de sus a satului dinspre Bodnăreni, în zona Capelei Ortodoxe.

În ceea ce privește alocarea sumelor necesare realizării lucrărilor, primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară a precizat că acestea ar trebui să se aloce, întrucât proiectele au fost depuse încă din luna iulie, însă există posibilitatea ca noul Guvern să nu mai aloce.

Trebuie precizat că Fondul de Dezvoltare și Investiții este gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) și se utilizează pentru finanțarea proiectelor de investiții ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.  De altfel, unitățile administrativ teritoriale trebuie să restituie împrumutul într-o perioadă de 20 de ani.

 

Infrastructura școlară și rutieră, priorități ale primarului Ion Cotoară

 

În altă ordine de idei, primarul Ion Cotoară a precizat că în comună are în lucru mai multe proiecte cu finanțare prin PNDL2 și de la bugetul local.

„Am pe PNDL2 construit poduri din beton armat. Aici trebuie să spun că am semnat contractul la începutul anului și au fost deja finalizate. De asemenea, lucrăm la reabilitarea și extinderea Grădiniței nr. 2 Iaslovăț, unde mai este puțin și finalizăm. Tot prin acest program al Guvernului mai am în execuție modernizarea a 2,7 km de drumuri de interes local”, a precizat primarul comunei Iaslovăț.

Acesta a  mai precizat că prin PNDL 1 alimentează cu apă toată comuna de la o sursă din localitate. De asemenea, în comuna Iaslovăț se lucrerază și la canalizare și la o stație de epurare, iar procentul de realizare a investițiilor fiind de 50 la sută.

În ceea ce privește fondurile europene, edilul a precizat că a depus din anul 2017 un proiect, prin ADI Burla – Iaslovăț, însă nu există momentan finanțare pentru acesta. Este vorba despre de 8 km de drum, în valoare de 2 milioane de euro.

„Proiectul este eligibil, dar fără finanțare. Vom vedea ce se va mai întâmpla. Pe de altă parte, mai am proiecte pe fonduri europene, prin GAL Putna – Sucevița. Este vorba despre proiectul privind modernizarea unui drum de legătură, cu o lungime de 360 de metri, care în două săptămâni va fi finalizat. De asemenea mai am un proiect privind achiziționarea de aparatură de sonorizare la Căminul Cultural”, a spus primarul Ion Cotoară.

De altfel, cu bani de la bugetul local, edilul comunei Iaslovăț lucrează la un Dispensar. Aici proiectul este în cuantum de 1,2 milioane de lei, iar procentul de realizare a lucrărilor este de 40%.

„Din puținul pe care l-am avut, am încercat să gestionez bine banii ca să pot face și investiții. Sper să vină și un an mai bun, fără ură și plin de rezultate. De asemenea, aceleași lucruri le doresc și locuitorilor comunei”, a conchis primarul Ion Cotoară.

ara

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.