Există în județul Suceava primari al căror CV nu lasă loc de întors în privința realizărilor din administrația locală, iar succesul acestor edili care sfinţesc locul este confirmat și de cetăţenii care îi aleg cu încredere să le reprezinte şi să le conducă urbea.
Unul dintre aceştia este primarul comunei Ipotești, Sorin Augustin Tofan, care a reuşit de la preluarea mandatului din anul 2016 să își îndeplinească până acum peste 70% din programa electorală pe care a avut-o și caută în continuare soluții pentru restul proiectelor care, din motive bine întemeiate, nu au putut fi duse la îndeplinire până acum.
Cartea de vizită a primarului Tofan este oglinda realizărilor sale, iar infrastructura rutieră, cea care ocupă primul loc în dorințele cetățenilor oricărei localități, a fost tratată cu seriozitate și interes de primarul comunei Ipotești.


Drept urmare, încă de la preluarea mandatului, primarul a început cu asfaltarea a 2,85 km de drum comunal, un proiect realizat cu bani de la bugetul local, în valoare de 1,3 milioane de lei.
De asemenea, un alt proiect care se referă la modernizarea drumurilor se află în derulare. Aici se lucrează la aproape 6 km de drum comunal, în satele Ipotești, Lisaura și Tișăuți, proiectul fiind realizat, de asemenea, din buget local, valoarea acestuia fiind de 4 milioane de lei.
„Ne dorim o infrastructură modernă, în timp util, însă există unele detalii birocratice care nu depind de noi. Din cauza numeroaselor contestații care însoțesc multe dintre licitații ajungem la întârzieri, iar acest lucru s-a întâmplat și la proiectul de modernizare a acestor porțiuni de drum. Dacă nu existau contestații acest proiect era finalizat. Tot la acest capitol am mai depus și un proiect pe măsura 7.2, dar din păcate nu am obținut finanțare și unul pe PNDL care viza tot modernizarea drumului din Cartierul Nou, însă tot a fost respins. Vom căuta în continuare alte linii de finanțare astfel încât să reușim până la urmă”, spune hotărât primarul.
De asemenea, un proiect în valoare de 100.000 de euro, bani nerambursabili,  pentru care primarul Tofan a semnat deja contractul de finanțare, va face posibilă amenajarea mai multor alei pietonale pe strada Ștefan cel Mare din localitate.

 

Educaţia, cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea

Asta spunea Nelson Mandela, iar asta a înțeles extrem de bine și primarul comunei Ipotești, care a acordat o atenție deosebită educației din comună, mai ales că în comună învaţă aproximativ 700 de elevi, numărul lor crescând de la an la an.
De când este primar, Tofan a modernizat școala din Tișăuți, un proiect ce a costat  400.000 de lei, bani proveniți de la buget local și a construit o grădiniță nouă la Școala Nr. 1, în valoare de 900.000 de lei, care arată mult mai bine ca multe de la oraș și a amenajat intrarea la această unitate de învățământ.


Dovadă că susține învățământul, vremurile în care școala primea o finanțare sumară pe an au apus, iar astăzi în comună bursele școlare sunt la nivelul celor de la oraș, iar activitățile organizate de școală se bucură de susținerea Primăriei Ipotești.
Nu e de mirare astfel că în anul 2015 în comună învățau 525 de copii, în anul 2019 învață 707, iar pe luna septembrie a acestui an se preconizează un număr de 750 de copii care vor învăța la Ipotești, acasă, pentru că acasă la ei învățământul nu are nimic în minus față de cel de la oraș, iar mărturie stau și performanțele școlare ale elevilor.

Întrucât cererea este una mare, edilul a hotărât ca din toamnă, școala modernizată din Tișăuți să se transforme în Grădiniță cu Program Prelungit.  În acest sens, există un aviz obținut deja de la Inspectoratul Școlar Județean și o prevedere bugetară, iar elevii care învățau aici au asigurate condițiile de transport și învață la Școala Nr. 1.
Un alt proiect care se referă la modernizarea condițiilor de învățare a fost depus prin Programul Operațional de Dezvoltare Locală și a primit finanțare. Acesta va permite extinderea și modernizarea Școlii Nr.1¸ proiectul având o valoare de 3, 7 milioane de lei.
„La acest proiect suntem în faza de proiectare și sperăm ca după sărbătorile pascale să începem lucrările. Va fi, în final, o clădire la cele mai înalte standarde și va avea toate autorizațiile de funcționare prevăzute de legislația în vigoare”, a declarat primarul comunei Ipotești.
De curând edilul a mai semnat și contractul de finanțare la un proiect pe fonduri europene, în valoare de 2,7 milioane de lei, care va permite construcția unei Grădinițe cu Program Normal pe strada Ștefan cel Mare din comună. În acest proiect Primăria Ipotești vine cu o cofinanțare de 1 milion de lei și, deși licitațiile au întârziat demararea lucrărilor, edilul speră ca în viitorul apropiat să se lucreze la acest proiect.
De asemenea, în perioada următoare edilul are în vedere și extinderea și amenajarea parcării la școala și la grădinița din apropierea Primăriei și va mai înființat încă un parc de joacă pentru copii.

 

Primarul Sorin Tofan: „Trebuie să ținem pasul cu investitorii care sunt din ce în ce mai mulți și au nevoie de condiții moderne de trai”

Comuna Ipotești a devenit una dintre cele mai tentante localităţi din punct de vedere imobiliar, atrăgând locuitorii ca un magnet, Primăria eliberând câte 500 de autorizații de construire pe an.
De ce îşi doresc oamenii să devină cetăţeni ai comunei Ipotești? Pe lângă apropierea faţă de municipiul Suceava, standardele înalte şi condiţiile ridicate de trai determină exodul populaţiei către această comună, precum și siguranța de aici. Despre populaţia în continuă creştere a localităţii, vorbeşte cu mândrie însuşi primarul.
„Avem cea mai frumoasă populaţie pe care ne-am fi dorit-o, oameni cu suflet, cu credinţă şi cu carte, care ridică mult nivelul cultural-spiritual al comunei. Trebuie să ținem pasul cu cerințele lor și facem tot posibilul să răspundem solicitărilor lor”, a mai spus edilul.
De când a devenit primar, Tofan a extins rețeaua de apă cu două magistrale de la km 0 (Casa de Oaspeți) până pe străzile Pinului și Luceafărului și de la Cimitirul „Pacea” din Suceava până în satul Lisaura. Totodată, a  fost extinsă și  rețeaua de gaz: un kilometru este deja realizat, iar la celălalt kilometru încă se lucrează. De asemenea un alt proiect care se referă la extinderea rețelei de apă și canal a fost  realizat cu bani din bugetul local, pe strada Fierăriei din satul Ipotești și pe strazile Popescu și Griviței din satul Tișăuți, iar valoarea proiectului a fost  de 400.000 de lei.
Cel mai important proiect care va constitui ABC-ul civilizației în comuna Ipotești are o valoare de 5,7 milioane de lei și poartă denumirea de „Extindere și alimentare cu apă a comunei Ipotești” . Începând cu luna mai, edilul speră să dea ordin de începere a lucrărilor, iar odată finalizat acest proiect va face ca 95% din populație să beneficieze de apă și canal.

Povestea de succes continuă…!

Pentru anul în curs edilul are planuri la fel de mărețe: și-a propus să modernizeze prin asfaltare străzile „Emanuel” și „Tătărași Noi”, să doteze clădirea care găzduiește Primăria, să susțină în continuare cultele, sportul și educația, să actualizeze Planul Urbanistic General la care se lucrează și să încheie proiectul cu nomenclatura stradală.
Alături de acestea, edilul are în vedere și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o zonă de agrement, la iazul Mociulo din comună, pentru a analiza dacă acest proiect amplu ar putea fi realizat cu bani de la bugetul local.

După ce principalele străzi din comună au fost dotate cu iluminat stradal modern cu lămpi cu led, anul acesta edilul și-a propus ca această rețea să fie extinsă  pe 70% din suprafața comunei. Nici planurile din educație nu se opresc aici: acesta vrea ca școala închisă din satul Lisaura să fie reactivată și să deservească ca after-school.


Tot anul acesta edilul va depune și la Compania Națională de Investiții proiectul depus și pe PNDL, care nu a primit finanțare și care prevede construirea unui Cămin Cultural în comună.
Comuna Ipotești  se clasează chiar  înaintea unor orașe  din punct de vedere al expansiunii imobiliare și al condițiilor de trai, iar acest lucru îl responsabilizează pe primarul comunei, Sorin Augustin Tofan, să rămână un profesionist prin proiecte palpabile și de succes.

În toate proiectele pe care le-a realizat, primarul s-a bucurat și de susținerea Consiliului Local Ipotești, a viceprimarului Bobu Constantin și a întregului aparat de specialitate din Primărie. Sigur că și buna colaborare cu reprezentanții instituțiilor din comună(Școală, Biserică, etc) a făcut ca edilul să își poată pune în practică ideile.

Mentalitatea sa de sportiv învingător reprezintă doar unul dintre motivele care îi fac pe oameni să creadă că primarul lor nu va face rabat de la muncă, perseverență și dedicare.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.