Angajații Primăriei Satu Mare au găsit o portiță pentru ca unitatea administrativ teritorială să poată funcționa. Astfel, secretarul comunei Satu Mare, Cornel Florean, a informat că s-au găsit soluții astfel încât Primăria să poată funcționa și fără primarul care a dat bir cu fugiții fără să delege atribuțiile viceprimarului și fără să depună o cerere de concediu.

„La începutul mandatului, primarul  deleagă atribuțiile specifice  viceprimarului. Astfel, potrivit unui articol, viceprimarul îl va înlocui pe primar ori de câte ori este în concediu medical, concediu de odihnă sau este plecat din localitate. Am discutat și la Serviciul Juridic de la Prefectură, iar acest lucru este cât de cât legal. Deci, practic, noi funcționăm, numai că nu este primarul”, a declarat, prentru SuceavaLive, secretarul comunei Satu Mare, Cornel Florean. 

Contactat telefonic pentru un punct de vedere oficial despre această situație, prefectul județului Suceava, Iulian Cimpoeșu, nu a răspuns apelului reporterului SuceavaLive, nici în cursul zilei de astăzi, nici la finalul săptămânii trecute.

Reamintim că Primăria comunei Satu Mare a rămas fără primar după ce, actualul edil, Toader Adrian Lavric, a plecat și este de negăsit. Lavric a plecat luni, 7 iunie, în jurul prânzului, de la Primărie și de atunci nu a mai luat legătura cu niciun coleg de la unitatea administrativ teritorială.

Potrivit unor informații, edilul ar fi luat între timp legătura cu familia, însă nu s-a întors nici acasă, nici la locul de muncă.

De asemenea, trebuie subliniat că familia edilului nu a anunțat Poliția cu privire la dispariția acestuia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.