„Ca în timpul oricărei guvernări liberale profesorii sunt ținta discriminării acesteia. Ghinion! – cum ar spune liderul de drept al liberalilor, președintele Klaus Iohannis, cu un dispreț total la adresa cadrelor didactice din rândul cărora, el însuși, face parte. Ghinion, pentru profesori guvernul PNL nu găsește resursele pentru creșterea salarială prevăzută de guvernarea PSD pentru acest început de an școlar. Ghinion, guvernul PNL nu poate pune în mod gratuit, la dispoziția profesorilor,  măști de protecție așa cum s-a făcut în cazul altor categorii profesionale.

PSD demonstrează, ca întotdeauna, că respectul față de cadrele didactice, protecția fizică și materială a acestora sunt o prioritate. Astfel parlamentarii social-democrați au promovat un proiect legislativ prin care cadrele didactice să primească un stimulent financiar de risc. Din cauza haosului guvernării liberale în acest început de an școlar profesorii și personalul auxiliar  din școli se vor confrunta cu un risc accentuat de contaminare cu coronavirus. Din acest motiv inițiativa legislativă a PSD prevede ca profesorii să primească 2000 de lei /lună și personalul auxiliar 1500 de lei/luna pe timpul stării de alertă sau de urgență așa cum a primit și personalul medical tot la inițiativa parlamentarilor social-democrați.

Deputat, Alexandru RĂDULESCU”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.