Demagogia nu este muncă, iar „copy/paste” nu înseamnă viziune

 

Observăm de câteva zile cum demagogia parlamentarilor suceveni liberali atinge culmi maxime. Odată cu lansarea programului de redresare economică, un autentic act de furt intelectual făcut de cei de la PNL față de programul PSD de dezvoltare economică a României, parlamentarii liberali s-au simțit descătușați de obligațiile de a mai face ceva pentru județul Suceava.

Parlamentarii PNL ai Sucevei au uitat tot ce au promis până acum și s-au calat doar pe noul program „Copy/Paste” pe care îl văd ca singura izbăvire electorală pentru luna septembrie.

Deși acum câteva săptămâni ni se promiteau două autostrăzi care să deranjeze liniștea sucevenilor, ne dăm seama că totul a fost doar o minciună și că nu vom vedea de la PNL nimic în acest sens.

Domnilor liberali, noi, tinerii din PSD Suceava, încă mai așteptăm comunicatele cu realizările domniilor voastre și vă promitem că vom sărbători ziua în care o să veniți să ne spuneți ce ați făcut pentru suceveni, nu doar ce visați că o să faceți, sau ce vă scrie liderul suprem pe fițuicile pe care le citiți de față cu presa.

Am realizat cu toții că pentru dvs. verbul „a face” este folosit doar la timpul viitor și asta pentru că este singura modalitate a mai spăla imaginea președintelui Consiliului Județean Suceava.

Domnilor parlamentari PNL – este clar pentru toată lumea că nu puteți ajuta Suceava. Din acest motiv vă rugăm să nu o mai încurcați. Sucevenii sunt oameni mândri dar nu sunt proști. Și asta veți afla în septembrie când veți număra realizările și când veți deconta faptul că nu ați conjugat verbul a face și la trecut!

 

George Șoldan, președinte TSD Suceava

One Response

  1. Finu'lu'Butterfly

    mai Georgica fara frica, ati mai dat un comunicat de presa cu aceeasi tema. Hai mai schimbati oleaca tema. Vorbiti de jocurile de table din Obcini, cele cu …. stii tu care. Cele cu “celalalt membru de la TSD”. Doar zic.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.