Căminul Cultural din Mitocu Dragomirnei a găzduit duminică, 17 decembrie, a patra ediţie a Concertului de colinde „Preot Ioan Bilauca”, eveniment dedicat preotului Ioan Bilauca, fostul paroh al Bisericii „Sf. Gheorghe” din satul Ruşi – Mitocu Dragomirnei II, Protopopiatul Suceava 1, care a încetat din viaţă, în februarie 2013, la doar 37 de ani, după ce a suferit un infarct în timp ce se afla la volanul maşinii sale.
Cei care l-au cunoscut pe părintele Bilauca ştiu că acestuia îi plăcea mult să cânte la strană, iar părintele se străduia ca în biserică toţi credincioşii să cânte.
Concertul de colinde a fost organizat de Parohia Mitocu Dragomirnei II, împreună cu preoţii din comuna Mitocu Dragomirnei, George Ionuţ Apetrei şi Paulică Luca, Consiliul Local şi primarul Dănuţ Solcan.
Pe scena Căminului Cultural din Mitoc au urcat mai multe cete de colindători: Corul parohiei Mitocu Dragomirnei II, coordonat de părintele Apetrei George Ionuț și acompaniat de învățătorii Apetrei Constantin și Ciobanu Stelu, la vioară; Grupul „Dor” de la Moara, coordonat de învățătorul Irimia Constantin; Grupul „Glasul Făgetului Bucovinean” al Şcolii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei, pregătit de prof. Narcisa Sinescu; Corul Bărbătesc al Parohiei „Naşterea Maicii Domnului”, dirijat de Mihai Lazarovici; Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Mitocaş, coordonat de părintele Luca Paulică, o parte din familia Biliciuc, familia dascălului parohiei Mitocaș, Biliciuc Daniel; Corul bisericii „Sfântul Gheorghe”din Bosanci, coordonat de părintele Ioan Bujorean și, nu în ultimul rând, corul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana, coordonat de părintele profesor Apetrei George Ionuț.
Toţi colindătorii prezenţi la această deosebită manifestare au cântat cu convingerea că sunt „soliile unei lumi mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit între noi «Să se nască şi să crească, să ne mântuiască»”.
În această perioadă, colindele ne înalţă sufleteşte, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, într-un cuvânt ne picură în suflete acea linişte şi acel echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieţii. După cum este tradiţia, gazdele colindate trebuie să plătească. Toţi colindătorii şi spectatorii au primit dulciuri, fructe şi nelipsiţii colăcei tradiţionali.
Lasa un raspuns