Sâmbătă, 8 iunie, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava a organizat cea de-a cincea ediţie a concursului judeţean de biologie „Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”, manifestarea fiind găzduită de Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Suceava.

Educarea aptitudinilor de comunicare şi dialog, dezvoltarea gândirii selective, cultivarea interesului pentru lectură şi cercetare în domeniul biologiei, formarea aptitudinilor de lucru în echipă, dezvoltarea spiritului de competiţie şi fair – play sunt obiectivele acestui concurs, care se adresează elevilor din învăţământul gimnazial, clasele a V-a şi a VI-a.

La cea de-a cincea ediţie a concursului au participat 104 de elevi din 20 unităţi şcolare din judeţ, tema anului şcolar 2012-2013 fiind „Artizanii naturii”.

Elevii participanţi au selectat o temă şi au expus-o în concurs, utilizând modalitatea de prezentare pe care au considerat-o cea mai atractivă (desene, afişe, joc de rol, machete, power point etc).

Juriul constituit din profesori de biologie din judeţ a luat în considerare în evaluare criterii ca originalitatea şi calitatea prezentării, documentarea ştiinţifică a aspectelor prezentate, valoarea educativă a temei prezentate.

Cea mai valoroasă lucrare, „Albinele şi viespile – arhitecţi desăvârşiţi”, câştigătoare a premiului I, a fost prezentată de micii biologi Mihai Tomescu şi Graţian Ţurcă din clasa a V-a de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Suceava, îndrumaţi de doamna profesoară Raluca Ana Bobu.

S-au acordat premii şi menţiuni din fondurile alocate Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava de către Consiliul Judeţean Suceava. Coordonatorul  programului a fost inspectorul şcolar de specialitate pentru biologie, prof. Mariana Drumea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.