Conducerea Spitalului Județean Suceava a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia condamnă comportamentul medicilor Laurian Blaga și Paul Turcoman.

Redăm integral comunicatul de presă transmis de conducerea SJU Suceava:

„Comunicat, referitor la postările pe paginile de socializare a celor doi medici cardiologi: 

Ca prim aspect, subliniem că, conducerea unității sanitare se dezice vehement și nu dorește să asocieze imaginea spitalului și activitatea colectivului medical, de atitudinea și modul de manifestare prezentat unilateral de colegii noștri, pe rețelele de socializare.

Activitatea conducerii unității sanitare precum și reușitele profesionale ale întregului colectiv medical, nu pot fi umbrite de această atitudine izolată, regretabilă și lipsită de respect atât față de colegi cât și față de pacienți, manifestată de cei doi colegi, strict în interes personal. 

Referitor la acuzațiile mediatizate, de furt – bunuri personale/ ușa spartă cu ranga, nu corespund adevărului.

 Relocarea și depozitarea unor bunuri din camera de gardă/cabinet medicale, în scopul reamenajării spațiului, nu echivalează cu furtul. Monopolul asupra proprietății spațiilor din spital (camere de gardă/cabinete medicale), nu este acceptat, indiferent de presiunile externe exercitate asupra conducerii.            

Referitor la situația camerei de gardă mediatizată, din cadrul unității sanitare, aceasta nu poate fi utilizată discreționar, preferențial și unilateral doar de medicii, în cauză. 

La data prezentă acuzația de furt – bunuri personale/ ușa spartă cu ranga este cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, la sesizarea colegilor noștri. 

Spitalul, prin profesionalismul corpului medical, urmărește să fie permanent, un spital de top, etalon al profesionalismului, orientat către satisfacerea necesităţilor actuale şi aşteptările viitoare ale pacienţilor, asigurându-le servicii medicale integrate, de înaltă calitate. Astfel, condamnăm ferm asemenea fapte, care sunt de natură să perturbe actul medical, să afecteze coeziunea colectivului și inducerea unui sentiment de insecuritate atât în cadrul colectivului cât și față de pacienți. 

Spitalul Județean este printre primele spitale publice, din țară ca nivel al performanței și calității actului medical. Este într-adevăr rezultatul unei infrastructuri de nivel internațional, dar mult mai important, a unei munci susținute realizată de întregul personal al unității medicale.

În acest context, condamnăm ferm, asemenea fapte menite să creeze presiune asupra conducerii pentru interese proprii, străine de calitatea actului medical care sunt de natură să instige la ură, insecuritate și neîncredere.

Respectarea normelor interne (ROI și ROF), crează premisele securității și legalității salariaților la locul de muncă. Denaturarea situație de fapt și șantajul mediatic, exercitat de cei doi colegi, nu este onorabilă și va fi supusă controlului de legalitate, exercitat de instituțiile abilitate. 

Lezarea imaginii spitalului, aducerea atingerii imaginii și demnității corpului medical, va fi sancționată de unitatea sanitară, prin toate mijloacele permise de cadrul egal.

Medicina se face la patul pacientului nu pe rețelele de socializare, instigând la ură și la  decredibilizarea corpului medical”.

 

One Response

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : analiza ultimului pasaj din acest comunicat _ la nivel de propozitie si dezvoltat _ fraza _ medicina se practical cu sau voia noastra ori unde exista persoane umane !*: deck conceptu del medicina spatiala( sau trecand de la limbajul eminescu la limbajul creanga _ ” medicina la distanta „: este logic ca paragraful 5 _” monopolul …” se interpune in pozitia de interpretare falsa” _ explicatii la miezul noptii !*_ pests 16 ore _:8 h 02’_23 march 2023:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.