Trei persoane care au condus sub influență alcoolică au fost depistate de polițiștii din județul Suceava. În toate cele trei cazuri s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluționat procedural.

În data de 19 aprilie, un bărbat de 48 ani, în timp ce conducea în interiorul localităţii Ilişeşti autoutilitara cu semiremorcă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în afara părţii carosabile, răsturnându-se peste gardul care împrejmuieşte locuinţa părții vătămate. În urma impactului, a rezultat avarierea autoutilitarei şi a gardului, fără victime omeneşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În data de 21 aprilie, pe strada Viitorului, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, polițiștii au oprit în trafic autoutilitara condusă de un tânăr de 24 ani, din localitate. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere.

Pe raza comunei Bilca, un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, însă conducătorul auto a demarat în trombă spre comuna Gălănești. S-a procedat la urmărirea acestuia, pe o distanță de aproximativ 15 km, fiind oprit ulterior pe raza comunei Bilca. Din cercetări a rezultat că la volanul autoturismului se afla un tânăr de 18 ani, din comuna Bilca, acesta neavând permis de conducere şi emanând halenă alcoolică. S-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest a acestuia, rezultând că avea o concentrație alcoolică de 0,49 mg./l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Procedându-se la audierea celorlalţi martori, a rezultat că în seara zilei de 20 aprilie, autoturismul a fost încredinţat de către fratele autorului, de 22 ani, din comuna Bilca, deși avea cunoștință despre faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.