În ianuarie 1945, prezenţa sovietică devenise ameninţătoare în Europa. Forţele aliaţilor se găseau faţă în faţă.

646x404_323Cei trei (Roosevelt, Churchill şi Stalin), angajaţi în luptă până la victoria finală, îşi puseseră în gând să facă noua ordine europeană pe spatele popoarelor peste care trecuse tăvălugul nimicitor al războiului. Când cei trei s-au întâlnit la Yalta, Rusia ocupase Ţările Baltice, România și Bulgaria şi era stăpână pe Balcani până la frontiera Greciei şi Marea Adriatică. Ungaria era aproape terminată, în Polonia pătrunseseră destul de mult,  spre capitala Germaniei, iar din Ungaria,  ameninţau Viena.

Conferința de la Yalta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din  4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, și Stalin. „Cei 3 mari”, Roosevelt, Stalin și Churchill, erau liderii națiunilor aliate cheie datorită puterii națiunilor pe care le reprezentau și a colaborării pe care o avuseseră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acești trei lideri s-au întâlnit doar de două ori în decursul celui de-al  Doilea Război Mondial, dar deciziile lor au fost cardinale și au schimbat cursul istoriei.

Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte. Marea Britanie voia să-și mențină imperiul colonial, Uniunea Sovietică dorea să obțină mai mult teritoriu și să-și consolideze poziția în teritoriile cucerite, iar Statele Unite doreau să se asigure de participarea URSS la războiul din Pacific și să negocieze aranjamentele situației postbelice. Roosevelt mai spera să obțină din partea lui Stalin conlucrarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Conferinţa s-a ţinut la fostul Palat de vară al ţarului Nicolae al II-lea de la Yalta, din Crimeea. De la ultima lor întâlnire, la sfârşitul anului 1943 la Teheran, războiul progresase mult şi se prefigura victoria Aliaţilor, iar fiecare dintre cele trei superputeri avea propriile obiective în privinţa situaţiei postbelice. Prima şedință plenarǎ a avut loc în ziua de 5 februarie, iar ultima, în 11 februarie, când a fost semnat „Protocolul lucrărilor Conferinţei din Crimeea”, din care rezulta cǎ s-au discutat şi convenit asupra urmǎtoarelor:

  • s-a stabilit drept principală prioritate predarea necondiționată a Germaniei naziste. După război, Germania urma a fi împărțită în patru zone de ocupație. Urma să aibă loc și o divizare a Berlinului în patru sectoare;
  • Stalin a fost de acord ca Franța să preia cea de-a patra zonă de ocupație în Germania și Austria. Franței i se acorda și un loc în Consiliul Aliat de Control;
  • Germania urma să fie supusă unei operațiuni de demilitarizare și denazificare;
  • crearea unui consiliu aliat de reconstrucție, cu sediul la Moscova;
  • a fost discutat statutul Poloniei, chestiune complicată de faptul că în acel moment Polonia era ocupată de armata sovietică. S-a stabilit reorganizarea guvernului provizoriu polonez care fusese instalat de Armata Roșie prin includerea a diverse grupări politice, prin organizarea de alegeri democratice,  prin aceasta fiind  înlăturat, practic, guvernul polonez legitim exilat din 1939 în Occident;
  • granița estică a Poloniei urma să fie de-a lungul Liniei Curzon, Polonia urmând să fie compensată teritorial în vest cu teritorii importante din Germania de est;
  • cetățenii Uniunii Sovietice și ai Iugoslaviei urmau să fie repatriați, indiferent dacă ei doreau sau nu acest lucru;
  • Roosevelt a obținut de la Stalin acordul de a participa la Națiunile Unite, după ce s-a convenit ca fiecare din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto;
  • Stalin a fost de acord să participe la războiul împotriva Japoniei în 90 de zile de la înfrângerea Germaniei. Uniunea Sovietică urma să primească, după înfrângerea Japoniei, partea sudică a insulelor Sahalin și Kurile;
  • milioane de ruși din Europa au fost forțați să se reîntoarcă în URSS.

Conferinţa de la Yalta nu a oferit prin rezoluţia sa nimic României şi statelor din sfera de influenţă sovietică. Conferinţa a rămas o etapă în drumul sinuos al „Celor Trei” pentru reconfigurarea postbelică a lumii şi a centrelor de putere. România, ca şi alte state din regiune, rămânea la discreţia Moscovei, ca state inamice şi cărora li se ceruse capitularea necondiţionată. România n-a constituit subiect de discuţie, numele ţǎrii noastre fiind menţionat în documentele încheiate doar o singurǎ datǎ în formularea: „Instalaţiile petroliere din România”. Aceastǎ realitate se datora faptului cǎ situaţia României fusese tranşatǎ încǎ din octombrie 1944, când premierul britanic s-a înţeles cu Stalin privind viitorul acesteia, iar preşedintele S.U.A. a acceptat cele stabilite. Dacǎ poziţia U.R.S.S. era bine cunoscutǎ, atitudinea Marii Britanii a constituit o adevǎratǎ loviturǎ pentru clasa politicǎ din ţara noastrǎ şi pentru poporul român.

Europa de Est a fost reconstruită după bunul plac al lui Stalin şi cu acordul celorlalţi doi mari lideri ai momentului, care aveau nevoie ca trupele sovietice să termine ofensiva împotriva lui Hitler, fără a se gândi prea mult la consecinţele ulterioare. Faimosul petic de hârtie privind împărţirea sferelor de influenţă scris de Churchill la Yalta şi aprobat de Stalin, descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990, stă mărturie asupra acestui lucru: România: Rusia – 90%, ceilalţi – 10%; Grecia, Marea Britanie (de acord cu SUA) – 90%, Rusia – 10%; Iugoslavia – 50-50%; Ungaria – 50-50%; Bulgaria: Rusia – 75%, ceilalţi – 25%.

Roosevelt şi Churchill au fost acuzaţi, după puţin timp de la semnarea acordului, că i-au făcut prea multe concesii lui Stalin, că au trădat popoarele din răsăritul Euro­pei, aruncându-le într-o nouă sclavie – şi aceasta bolşevică, cea mai tiranică dintre sclavii. Cei doi şi Europa se găseau în faţa unui „cutremur” şi nu mai erau decât două soluţii: război sau compromis. Au preferat compromisul, fiindcă Marea Britanie se găsea în al şaselea an de război. Soarta ţărilor ocupate de ruşi a constituit miza unor afaceri  ce priveau interesele tuturor, peste tot. Viitorul acestor ţări era legat de cel al Coreei şi Japoniei, se discutau problemele reparaţiilor legate de controlul aliaţilor la Berlin, sau proble­ma Triestului, a fostelor colonii italiene sau germane, trecând prin negocierile asupra navigaţiei pe Dunăre. Tot la Yalta au început planurile cu scopul înfrângerii Germaniei, despre ocuparea şi controlul ei, precum şi cu plata reparaţiilor pe care va trebui să le suporte.

Yalta a fost ultima mare conferință înainte de sfârșitul războiului și ultima călătorie a lui Roosevelt în străinătate. Observatorii l-au descris cu această ocazie ca fiind bolnav și foarte slăbit. Se crede că principalul obiectiv a fost de a asigura participarea Uniunii Sovietice la Națiunile Unite, lucru pe care, de altfel, l-a realizat, însă cu prețul acordării dreptului de veto fiecărui membru permanent al Consiliului de Securitate, ceea ce a slăbit semnificativ Organizația Națiunile Unite. Un alt obiectiv al său a fost contribuția URSS în lupta împotriva Japoniei. Armata Roșie înfrânsese forțele naziste în cea mai mare parte a Europei de Est, Stalin obținând astfel tot ce își dorea: o sferă importantă de influență drept zonă tampon. În acest proces, libertatea micilor națiuni a fost sacrificată de dragul stabilității, ceea ce a însemnat că țările baltice Letonia, Lituania și Estonia au fost silite să rămână membre ale URSS.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.