Sucevenii au ocazia să se întâlnească cu Dan Puric, care va fi protagonistul unei conferinţe cu privire la „Identitatea Românească”. Evenimentul este programat marți, 19 mai, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, şi se adresează tuturor celor care simt că românii sunt „puşi în stare de indiferenţă, pentru a nu ne mai şti memoria şi trecutul”.

Actorul, regizorul şi scriitorul Dan Puric încearcă să redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualităţii româneşti. Creaţia artistului reprezintă un întreg armonios, care recurge la memorie, la valoare şi valori. Cărţile şi spectacolele sale descriu lumea cu subtilitate şi rafinament.

„România este astăzi un spaţiu al dilemelor. Noi nu mai avem certitudini, ci avem mari semne de întrebare cu privire la Mihai Eminescu, cu privire la Ştefan cel Mare şi la istoria neamului. Când vrei să distrugi un popor, faci din istoria acestuia o dilemă şi nu-ţi mai trebuie armată să-l cucereşti. Cel mai mare rău este războiul dintre noi. Suntem puşi în stare de indiferenţă, pentru a nu ne mai şti memoria şi trecutul. Cu toate acestea, reacţia identitară va veni, fiindcă România mare s-a făcut pe instinctul ţăranului român”, spune actorul Dan Puric.

Biletele pentru evenimentul de la Suceava se găsesc la agenţia de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor – intrare B, etaj 1., de luni până vineri, iar preţul lor variază între 50 şi 65 de lei. Relaţii şi rezervări la tel. 0230 523718

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.