Agenția Zonei Montane, împreună cu Academia Română, filiala Iaşi – Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”/INCE Centrul de Economie Montană Vatra Dornei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, alături de Primăria Municipiului Vatra Dornei, Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural – ANTREC Bucovina, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism – INCDT Bucureşti, Asociaţia Europeană a Ţărilor cu Munţi – EUROMONTANA și Asociația Generală a Economiștilor din România, va organiza în perioada 24 – 26 mai 2018, cea de-a XX–a ediţie a Conferinţei ştiinţifice internaţionale „Turismul rural românesc în context internațional. Actualitate şi perspective”.
Evenimentul se adresează oamenilor de știință, cercetătorilor, cadrelor didactice universitare, doctoranzilor, masteranzilor, cu preocupări în cercetarea fenomenului turistic din spațiul rural, care, împreună cu managerii de pensiuni turistice și agroturistice încearcă să găsească soluții pentru problemele multiple și dificile cu care se confruntă activitatea turistică.
TEMATICA MANIFESTĂRII:
• Turismul rural și agroturismul în contextul dezvoltării durabile la nivel naţional, regional și global;
• Tradiționalism vs. modernism în turismul rural;
• Strategii naționale și regionale de dezvoltare a turismului rural;
• Managementul și marketingul e-turismului;
• Comportamentul prestatorilor şi consumatorilor de servicii de turism rural;
• Rolul legislaţiei în domeniu în promovarea şi dezvoltarea turismului rural;
• Turismul rural din perspectivă multidisciplinară şi interdisciplinară: economie, sociologie, drept, psihologie, antropologie, etnografie, folclor etc.
• Bune practici internaționale
Lasa un raspuns