La data de 27 mai, Postul de poliție Siminicea a fost sesizat prin 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat de către un localnic din Siminicea.

Cu ocazia deplasării la fața locului, lucrătorii din cadrul Postului de poliție Siminicea au însoțit ambulanța până la locul producerii agresiunii, aceasta fiind la o distanță de 3 km de sat. Victima nu prezenta leziuni vizibile însă, având în vedere faptul că acuza dureri la nivelul gâtului, aceasta a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” Suceava, unde a fost internată și supusă investigaţiilor medicale.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că în seara zilei de 27 mai, între cei doi a fost un conflict spontan, împrejurare în care ambele părți s-au lovit reciproc. În urma acestui conflict, victima a acuzat dureri la nivelul gâtului, fără ca vreun martor prezent la fața locului să vadă momentul agresiunii.

La data de 30 mai au fost continuate cercetările privind altercaţia dintre victima de 47 ani şi agresorul de 64 de ani şi s-a solicitat prin ordonanță efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, împrejurare în care medicul specialist a stabilit diagnosticul preliminar pentru partea vătămată de „insuficiență respiratorie acută, edem glotic, trahetostemie, fiindu-i pusă în primejdie viața”.

Cauza a fost preluată de un procuror criminalist, care a dispus continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor, urmând să fie dispuse măsuri preventive faţă de autor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.