Consilierii județeni s-au întrunit astăzi, 8 ianuarie, de la ora 11:00, într-o ședință extraordinară pentru a supune votului mai multe proiecte de hotărâre privind asfaltarea și modernizarea a patru drumuri din județ, precum și achiziționarea de servicii juridice. Astfel, cei 32 de aleși județeni au aprobat toate cele cinci puncte de pe ordinea de zi, patru vizând aprobarea devizului general actualizat și al cheltuielilor actualizate de cofinanțare din bugetul județului Suceava, iar al cinci-lea prevăzând aprobare achiziționării de servicii juridice.

Primul astfel de proiect vizează asfaltarea drumului județean 155 B, Urecheni – Timișești – Boroaia. Cel de-al doilea proiect ce va fi supus votului prevede aprobarea modernizării drumului județean 209 A, Mălini – Slatina – Găinești. Proiectele trei și patru prevăd aprobarea cuantumului necesar de bani aferent modernizării drumurilor județene 174, Panaci – Glodu, respectiv drumul județean 208 C, Vulturești – Hârtop – DJ 208.

Trebuie precizat că pe parcursul anului 2018, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava a derulat procedurile de achiziție publică pentru elaborarea serviciilor de proiectare și ulterior pentru execuția lucrărilor, la această dată fiind semnat și contractul de lucrări.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.