Consilierii locali suceveni au aprobat în ședința de joi, 28 februarie, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Sistemalizare verticală, alei și parcări la blocurile ANL-Metro”.

Potrivit expunerii de motive, în cartierul ANL din zona METRO, pe strada Pictor Șerban Rusu Arbore s-au construit și finalizat în anul 2018 4 blocuri de locuințe pentru tineri, cu 80 de unități locative, în completarea celor 6 blocuri de locuințe pentru tineri deja existente.
De asemenea, trebuie menționat că în acest cartier municipalitatea intenționează construirea unui bloc de locuințe de serviciu, pe terenul din spatele benzinăriei OMV.
Astfel, în acest context, pentru asigurarea unui confort corespunzător locuitorilor acestui nou cartier, este necesară refacerea sistemalizării verticale existente, în sensul suplimentării locurilor de parcare precum și a îmbunătățirii acceselor la blocurile din acest cartier.
Astfel, s-a propus realizarea unui număr de 128 de locuri de parcare suplimentare în zonele limitrofe blocurilor, realizarea unei parcări noi de 47 de locuri în zona locului de joacă actual, precum și construirea de alei pentru accesul pietonal și auto la cele 10 blocuri existente în cartier.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.