Grupul PDL din Consiliul Local al municipiului Suceava a depus vineri, la Primărie, proiectul de asociere între municipiul Suceava și Universitatea “Ștefan cel Mare”, în vederea salvării echipei de handbal. Liderul grupului consilierilor democrat liberali, Lucian Harșovschi, a declarat că proiectul a fost discutat în ședința deliberativului local din data de 29 august, fară să se fi aflat însă pe ordinea de zi.

El a spus că atunci s-a hotărât cu votul unanim al consilierilor prezenți ca proiectul să fie înscris pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 12 septembrie. „Acest proiect vine în sprijinul susținerii echipei sucevene de handbal care astăzi  a fost abandonată de către cei care, până mai ieri, se arătau susținătorii infocați ai acesteia. Am auzit decidenți politico-administrativi care și-au arătat cu entuziasm sprijinul pentru unele echipe sportive din județul Botoșani, manifestând în același timp, o extremă reticiență față de echipa suceveană de handbal care ne-a făcut de atâte ori mândri și care a reprezentat cu cinste municipiul Suceava în țară și în afara ei”, a spus Harșovschi.

În calitate de lider al consilierilor locali PDL din municipiul Suceava, Lucian Harșovschi face un apel către toți membrii deliberativului local, fără a ține cont de culoarea politică, să fie alături de echipa de handbal în calitate de reprezentanți ai celor pe care această echipă i-a făcut fericiți. „În acest demers avem alături Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava care a înscris luni, 2 septembrie, echipa în Liga Națională de Handbal și își dorește să fie partener în acest proiect de salvare a singurei echipe sportive care a făcut constant, în ultimul timp, cu adevărat performanță la Suceava”, a precizat liderul consilierilor locali PDL.

Harșovschi a mai ținut să sublinieze că proiecte de asociere similare funcționează cu succes și în alte localități din țară primind avizele de legalitate din partea prefecturilor și a Curții de Conturi. Consilul de Administrație al Universității „Ștefan cel Mare” a aprobat în ședința din 3 septembrie participarea instituției de învățământ superior ca membru fondator la înființarea Asociației Handbal Club Universitatea Bucovina Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.